Un soţ care îşi bătuse soţia groaznic, de mai multe ori, şi împotriva căruia femeia ceruse protecţie, s-a întors acasă pe motiv că îi era foame şi n-avea ce să mănânce. El a spus că-i pare rău pentru ce făcuse.

El nu avea voie să se apropie de soţia sa la mai mult de 100 de metri.

Articolul continua dupa recomandari

Soţul bătăuş a încălcat ordinul de protecţie pentru că îi era foame

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti informează că s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 57 de ani, din Zăneşti, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale, de 54 de ani, şi ar fi ameninţat-o.

Astfel, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, prin care acesta a fost obligat să părăsească locuinţa comună și să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de aceasta.

Bărbatul a încălcat, în mod repetat, obligațiile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, pătrunzând atât în curtea locuinţei cât şi în imobil, unde a şi fost găsit de către poliţişti.

Bărbatul a motivat încălcarea ordinului de protecţie pe motiv că îi era foame, precizează ziarpiatraneamt.ro.

Bărbatul a fost reţinut petnru 24 de ore şi urmează să fie prezentat pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.