Bucureştenii luptă pe cont propriu împotriva ţânţarilor. Disperaţi că autorităţile nu stropesc cu nimic, deşi am ajuns în mijlocul verii, oamenii şi-au cumpărat singuri tratamente pentru combaterea insectelor. Rafturile marilor magazine sunt goale, s-a cumpărat tot: de la aparate şi până la creme de protecţie. În tot acest timp, utilajele de dezinsecţie au ajuns doar în câteva parcuri şi pe câteva mari bulevarde.

Dacă la exterior avem invazie de ţânţari, la interior pare să fi fost invazie de clienţi la raioanele cu produse împotriva ţânţarilor. Rafturile sunt goale, iar cel mai bine s-au vândut loţiunile care ne protejează de muşcăturile de ţânţari. 

Articolul continua dupa recomandari

Atât de bine s-au vândut încât s-au epuizat toate într-o zi. Până intervin autorităţile, oamenii şi-au luat singuri măsuri de apărare

Iar preţurile "ciupesc" la buzunar. Loţiunile şi spray-urile au preţuri între 8 şi 35 de lei, în vreme ce un dispozitiv antiinsecte costă peste 100 de lei.

Oamenii se plâng că în pacuri şi la terase nu se poate sta mai ales seara. 

O femeie spune că "ar fi trebuit să bănuim că vin ţânţarii, să avem contractele semnate pentru dezinsecţie mai din timp, nu când apar ţânţarii. Iarna ne prinde nepregătiţi cu zăpada, vara ne prinde nepregăţiţi cu ţânţarii".

Deşi suntem în mijlocul verii, abia acum Primăria Bucureşti a încheiat contractul pentru dezinsecţie cu una dintre companiile municipale. În ultimele două zile, autorităţile spun că au dat cu substanţe în pacurile din sectoarele 1, 3 şi 4, iar în următorea perioadă vor aplica tratamente antiţânţari în tot oraşul.