Dintr-o groapă în alta circulă şoferii în această perioadă, după ce materialele antiderapante împrăştiate pe carosabil şi fenomenul de îngheţ- dezgheţ au dus la apariţia în asfalt a unor adevărate cratere. Şoferii spun că maşinile lor au de suferit iar cei care suportă pagubele, vor să dea administratorii de drumuri, în judecată.

Andrei Bican: Pe la şase şi ceva am dat într-o groapă, cum vii dinspre şoseaua Virtuţii spre Splaiul Independenţei şi am spart ambele roţi pe partea dreaptă. 

Articolul continua dupa recomandari

Acest tânăr din Piteşti era în trecere pe una dintre arterele principale din Capitală, când a simţit pe pielea lui efectele că iarna nu-i ca vara.

Andrei Bican: Când m-am uitat în oglinda retrovizoare, am văzut craterul şi am făcut pană instant la ambele roţi. Pe un singur cauciuc am dat 1.000 de lei, deci două cauciucuri, două mii de lei.

În fiecare zi, zeci de şoferi din întreaga ţară păţesc la fel. Pentru a evita această groapă, de exemplu, conducătorii auto trebuie să circule aproape pe mijlocul drumului. O coliziune cu autoturismele ce vin din sens opus se poate produce oricând.

În aceste condiţii singurul aliat al şoferilor în trafic rămân aplicaţiile mobile unde participanţii la trafic anunţă pericolele din asfalt. Iar avertismentele apar aproape pe întreaga hartă.

Grigore George: Poliţia română în luna decembrie la nivel naţional a aplicat 99 de sancţiuni, pentru neasigurarea unei viabilităţi pe drumul public şi aici mp refer la gropi ori nesemnalizare corespunzătoare. Cei care sunt implicaţi în accidente rutiere din cauza gropilor pe carosabil pot apela la numărul 112.

Asiguratorii se aşteaptă ca numărul daunelor plătite în urma acestor incidente să crească în această perioadă, ca în fiecare an. Banii pot fi recuperaţi ori de la societatea de asigurări, ori direct de la cei responsabili.

ogdan Andriescu - broker de imobiliare: Avem două situaţii clare. Când avem casco şi ne adresăm asiguratorului pentru Primărie nu avem Casco, va trebui să ne adresăm direct entităţii care a creat acest discomfort. E foarte bine ca atunci când avem o asemenea situaţie să mergem la poliţie, să facemn un proces verbal, să facem şi nişte fotografii cu telefonul

În cazul drumurilor naţionale sau dacă incidentele au loc pe autostradă, şoferii păgubiţi se pot îndrepta împotriva Companiei Naţionale de Drumuri.