Un şofer beat a muşcat mâna poliţistului care-l reţinuse şi a stat cu dinţii încleştaţi pe degetul agentului minute în şir. S-a strâns lumea şi oamenii strigau la tânăr: "Dă drumu' la deşt şi nu te pricăli!" 

Un video filmat pe o şosea din Moldova a devenit viral după ce a început să circule pe internet. Un tânăr şofer la volanul unui Audi a fost oprit de o patrulă de poliţie şi a fost evident că era beat. A rupt-o la fugă pe câmp, dar a fost prins de doi poliţişti. Pe unul dintre ei l-a muşcat de mână şi i-a prins între dinţi degetul mic.

Articolul continua dupa recomandari

Din acel moment nu i-a mai dat drumul şi a stat asa încleştat de mâna poliţistului aproape 10 minute. Oamenii s-au strâns în jurul lor şi strigau la tânărul şofer: "Mă, dă drumu' la deşt, nu te pricăli!" Degeaba, tânărul ţipa şi nici când celălalt poliţist l-a lăsat în pace, nu a vrut să descleşteze dinţii de degetul agentului.

În cele din urmă a rupt-o la fugă şi a fost alergat din nou pe şosea, fiind prins.