Şobolanii sunt ca la ei acasă în căminele Universităţii Bucureşti. După două amenzi şi mai multe controale ale autorităţilor, studenţii au filmat din nou, pe holuri, gândaci şi rozătoare. Deratizările se fac lunar. Însă mizeria e mult prea mare. Studenţii cer ministrului Educaţiei să trimită corpul de control în cămine.

Şedinţele foto cu "musafirii nepoftiţi" sunt la ordinea zilei pe grupurile studenţeşti.

Articolul continua dupa recomandari

Procedurile de deratizare şi dezinsecţie în cadrul căminelor se fac o dată la 45 de zile, cel mult. Chiar si aşa, nu este de ajuns, spun studenţii.

Marin, agent gunoi: În fiecare zi se ia gunoi de la noi. Cu deratizarea vin o dată pe lună.

Reporter: Ati vazut sobolani? Sunt, de ce sa zic ca nu sunt!

Andrei Popa, student Drept: Concluziile sunt ca managementul este defectuos si nu se mai poate continua. Am solicitat ministrului Educaţiei trimiterea corpului de control si revocarea rectorului.

În afară de mizerie, studenţii spun că universitatea i-a lăsat fără cădură şi fără apă caldă în perioada vacanţei de iarnă. Iar în unele corpuri din Kogalniceanu, problema nu a fost rezolvată nici până acum.

Conducerea UB explică problema prin faptul ca acum au loc lucrarile de reablitare a bailor din caminele studentesti care au legatura cu infrastructura municipala de canalizare. tocmai de aceea vor ruga primaria capitalei sa intensifce deratizarile in zona caminelor studentesti.

"Vom lua măsurile necesare pentru ca, împreună cu Primăria Capitalei şi primăriile de sector să preîntâmpinăm astfel de situaţii" a declarat conducerea.

Explicaţiile există de fiecare dată. Aşa cum au fost şi după ce studenţii au trimis sesizări la Directia de Sanatate Publică si la Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor. De la începutul anului universitar, aceeşi conducere a fost amendată cu 15 mii de lei pentru lipsa igienei şi cu alte 30 de mii de lei pentru mâncarea stricată de la cantina studenţească.