Problemele care au dus la imposibilitatea funcţionării Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS au fost remediate, anunţă Poliţia Română.

Astfel, începând de marţi se vor putea obţine certificatele de cazier judiciar.

Articolul continua dupa recomandari

"În consecinţă, cetăţenii pot obţine, începând de mâine (marţi - n.r.), certificatele de cazier judiciar. De asemenea, tot de mâine, persoanele care au depus astăzi cerere pentru eliberarea cazierului judiciar şi nu au menţiuni care să fie înscrise în acesta, se pot prezenta la ghişee, în vederea eliberării documentului", se arată într-un comunicat al IGPR.

Luni, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie care a afectat serverele.

Avaria a fost cauzată de o pană de curent.

Astfel, cetăţenii nu au putut obţine certificate de cazier judiciar, dar pe durata defecţiunii, se puteau depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei.