Camera copilului este universul în care cel mic se dezvoltă, unde imaginația și individualitatea lui prind aripi. Cu puțină creativitate, o încăpere de mici dimensiuni (cum sunt adesea dormitoarele) poate deveni suficient de mare pentru a deservi momente de joacă și relaxare, dar și de învățare și odihnă. Pentru a utiliza la maxim spațiul disponibil din dormitorul copilului, ți-am pregătit mai jos un ghid practic care să te ajute în procesul de amenajare și cu ajutorul căruia vei obține o cameră de vis pentru cel mic.

Gândește creativ

Articolul continua dupa recomandari

Cele mai multe probleme aduse de lipsa spațiului pot fi rezolvate cu soluții creative care folosesc și spațiul vertical, în afara celui orizontal, de pe podea. Pentru un dormitor mic, un pat de tip Murphy (care se poate ridica pe verticală pe parcursul zilei, ascuns în spatele unor uși de dulap), este o alegere excelentă. De asemenea, spațiul pereților poate fi utilizat pentru a instala rafturi, pe care se pot depozita jucării, cărți și orice alte obiecte de mici dimensiuni, care ar ocupa suprafețele disponibile de pe birou sau noptieră. Poți utiliza o vopsea cu un finisaj cu efect de tablă de scris, pe care cel mic își poate nota orarul de la școală, sau micile responsabilități pe care le are în casă.

Alege mobila potrivită

Camera copilului trebuie să inspire spiritul ludic, pentru o bună dezvoltare emoțională și psihică. În acest sens, alege mobilierul adecvat vârstei, pentru a nu limita imaginația și creativitatea micuțului tău. Poți opta pentru un pat cu un cadru în formă de mașină, pentru băieței, sau în formă de caleașcă, pentru mici prințese. În loc să așezi un fotoliu greoi sau scaune cu spătar, aruncă o privire pe fabricadepufi.ro și include în amenajarea dormitorului celui mic un fotoliu de tip pară, super confortabil și moale.

Adaugă draperii interesante

Pentru o modalitate facilă de a înviora atmosfera dormitorului, agață la ferestre draperii cu modele inventive, care pot transforma spațiul de la geam într-o priveliște urbană nocturnă, în plină zi. Poți obține acest efect cu ajutorul unei draperii dintr-un material greu, care lasă lumina să intre în cameră prin mici găuri ce formează contururi de clădiri. Sau de ce să nu alegi un model din desenul animat preferat? Astfel, eroii săi dragi vor fi alături de copilul tău în fiecare moment al zilei.

Iluminează în mod inteligent

În locul clasicelor aplice de tavan sau a corpurilor de iluminat verticale, alege să aduci lumină în camera copilului într-un mod inventiv. Poți folosi tehnologia benzilor LED pentru a crea pe unul din pereți sistemul solar, iar în fiecare seară cel mic poate repeta numele planetelor. Sau oferă-i posibilitatea de a modifica singur modelele de pe perete, iar fiecare noapte poate aduce o altă atmosferă în camera sa, pe care să o creeze în funcție de imaginația și individualitatea sa.

Culoarea la putere

Spre deosebire de dormitoarele adulților, care se bucură, în cea mai mare parte, de o paletă cromatică pastelată, camerele pentru copii trebuie să fie adecvate vârstei. Nu te teme de culori îndrăznețe pe unul din pereți, pentru că restul pot fi folosiți pentru a diminua accentul acestuia. Tapetul este o idee excelentă pentru camerele pentru copii. Poți armoniza culoarea lui cu nuanțele prezente în cameră, pentru un stil unitar. O potrivire perfectă a culorilor pereților, mobilierului, accesoriilor și chiar a lenjeriei de pat poate crea un aspect închegat.

Când e vorba de amenajarea camerei copilului tău, asigură-te că îmbini mereu funcționalitatea împreună cu estetica, pentru rezultate fabuloase. Rezultatul trebuie să îi ofere celui mic un spațiu pe care să îl perceapă ca pe propriul său sanctuar. Și nu uita - include-l, pe cât posibil, în procesul amenajării, iar la final veți obține camera perfectă, pentru că aceasta va exprima caracteristicile sale individuale.