Creştinii ortodocşi din întreaga lume îl prăznuiesc, astăzi, pe Sfântul Gheorghe 2019, sfântul despre care legenda spune că este un erou al creştinismului. Semnificaţia numelui Gheorghe este de origine greacă.

Foarte popular în onomastica românească, prenumele George sau Gheorghe este de origine greacă, avându-și etimologia în cuvântul 'georgos'.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, prenumele George are semnificația de 'țăran, fermier, lucrător al pământului'.

George este un prenume mult mai des întâlnit decât Gheorghe, care este răspândit mai mult în zona rurală.

Popularitatea prenumelui George se datorează Sfantului Gheorghe, vestitul luptător cu dragonul ori balaurul, un erou creștin respectat mai întâi în estul Europei.

Sfantul Gheorghe a fost mai apoi omagiat în occident odată cu revenirea în țările de origine ale cavalerilor care au participat la cruciade.

Aceștia au adus cu ei fabuloasele legende ale Sfântului Gheorghe și astfel acesta a ajuns ocrotitor al Angliei, Portugaliei, Aragonului sau Cataloniei.

Sfântul Gheorghe 2019. Semnificaţia numeluiVezi 2 imagini în Galerie

Sfântul Gheorghe 2019. Semnificaţia numelui

Cei care poartă numele de George sau Georgiana au o fire imprevizibilă, sunt persoane restrase, dar rămân foarte atente la ceea ce se petrece în jurul lor.

Atenția la detalii și sensibilitatea îi fac să trăiască profund fiecare emoție.

Ambiția acestora este de a-și construi o imagine imbatabilă, de a se diferenția de cei din jurul său prin fapte ieșite din comun.

Faptele pot fi eroice, providențiale sau imprudente și exagerate.

Sunt oameni ai extremelor și le face plăcere să se afle mereu între valurile vieții.