Se pune lacătul pe uşa secţiei de Pediatrie de la spitalul Orăşenesc Nehoiu. Singurul medic pediatru intră în concediu de odihnă până la finalul anului, apoi din luna ianuarie nu se va mai prezenta la serviciu. Copiii care vor avea nevoie de îngrijiri medicale în această perioadă vor fi nevoiţi să meargă la spitalele din apropiere. Cel din Buzău se află la aproape 70 de kilometri distanţă. Managerul caută soluţii, în timp ce, la nivel naţional, ne confruntăm cu un deficit uriaş de medici.

Medicul Gabriela Angelescu este angajata spitalului din 1993. La 67 de ani este pensionară şi lucrează cu derogare, asta pentru că nu există alt medic de specialitate care să asigure funcţionarea secţiei de Pediatrie. A venit vremea să plece, spune ea.

Articolul continua dupa recomandari

GABRIELA VIORICA ANGELESCU, medic pediatru: De la 1 eu nu mai vin. Ce s-o întâmpla cu spitalul eu nu ştiu. Mai vede fiecare şi de sănătatea lui, am nişte probleme care trebuie rezolvate.

În schema de personal a existat şi un post pentru un rezident. Din vară, acesta şi-a dat demisia, iar copiii care au venit la spital au fost trataţi doar de doctoriţa Angelescu.

Personalul urmează sa intre în concediu de odihnă sau să fie redistribuit pe alte secţii ale spitalului. Secţia de Pediatrie va fi practic închisă.

CORNELIA BIŢĂ, asistent coordonator Secţia de Pediatrie: Este foarte rău, practic este imposibil. Nu poţi. Noi suntem asistente şi atât.

Mamele sunt revoltate de situaţia creată. Dacă vor avea nevoie de un pediatru, vor străbate aproape 70 de kilometri până la Buzău, unde se află cel mai apropiat spital.

Managerul unităţii a găsit o portiţă pentru ca activitatea secţiei să nu fie afectată. Însă totul depinde de Ministerul Sănătăţii.

SERGIU REMIŞOVSCHI, managerul Spitalului Orăşenesc Nehoiu: Am cerut la Ministerul Sănătăţii, printr-o adresă, aprobare, ca medicul neonatolog care activează în compartimentul Neonatologie să preia activitatea până la angajarea unui medic pediatru prin concurs.

Lunar, la Secţia de Pediatrie se prezintă între 40 şi 60 de copii. Lipsa medicilor e o problemă naţională de ani de zile. Ne lipsesc peste 13 mii de medici. Mhulţi dintre ei, plecaţi să lucreze în străinătate.