Din fericire, mai sunt şi locuri în ţară în care lucrurile decurg aşa cum trebuie! Şi asta datorită edililor locali, care şi-au dat interesul. Este cazul comunei clujene Floreşti, cea mai mare din România. Pentru că acolo sunt foarte mulţi copii, iar părinţii se tot chinuiau să-i ducă la cursuri la Cluj, primăria a decis să construiască o şcoală, astfel încât - măcar parţial - problema să fie rezolvată. Clădirea a fost ridicată de la zero şi are săli de clasă mari, laboratoare, săli de lectură şi de festivităţi.

Comuna Floreşti, aflată la trei kilometri de Cluj-Napoca, a cunoscut, în doar câţiva ani, o creştere masivă de locuitori. Majoritatea tineri cu o medie de vârstă de până în 35 de ani. Aşa că o generaţie numeroasă de copii a apărut în suburbia clujeană.

Articolul continua dupa recomandari

Raluca Doja, director economic Primăria Floreşti: Era necesară această şcoală. Mai este nevoie de o şcoală şi de o grădiniţă. S-au înscris foarte mulţi copii la şcoli şi locurile nu existau 

Construcţia şcolii a început în urmă cu 5 ani. Are 24 de săli de clasă, şapte laboratoare, bibliotecă, o sală de mese şi o sală de festivităţi.

Adela Lepşa, învăţătoare: Ne bucurăm că am ajuns să învăţăm într-o şcoală atât de frumoasă şi cu atât de multe dotări. Nu pot să zic că sunt lipsuri. Micile lipsuri bănuiesc că în timp o să se rezolve

Până acum, locuitorii din Floreşti erau nevoiţi să meargă inclusiv la şcolile din Cluj. Noua instituţie le rezolvă problemele, însă doar parţial.

Noua şcoală din Floreşti are o capacitate de 900 de locuri, mult sub nevoile locuitorilor de aici. În comună sunt peste şase mii de elevi, iar mulţi dintre părinţi sunt nevoiţi să îşi ducă copiii în continuare la şcolile din Cluj.

Investiţia se ridică la 9,7 milioane de lei, bani din bugetul local.