Traficul aglomerat din Bucureti schimbă regulile pentru candidaţii care vor susţine examenul de obţinere a permisului auto.

Din cauza traficului extrem de aglomerat din Capitală, autorităţile vor să modifice modul în care se face examinarea pentru permis.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru că în Bucureşti se circulă bară la bară, viteza medie de deplasare a candidaţilor care au susţinut traseul în 2018 fiind de 10 - 15 km/oră, noile probe vor include şi mici porţiuni din centura Capitalei.

În acest moment, există două locuri clasice unde are loc examinarea pentru permis în Bucureşti. Planul este de şase astfel de locuri de pornire a examinării.

Examen auto 2019. Cum obții permisul de conducere

Pentru a obține permisul auto în 2019, trebuie să susțină proba teoretică și proba practică.

Potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. 

Să fie apți din punct de vedere medical și psihlogic, să facă dovada pregătirii pentru examen, precum și dovada că au domiciul pe raza serviciului public de permise auto de conducere. 

De asemenea, nu trebuie să fi fost condamnaţi în baza unor hotărâri judecătorești definitive pentru infracțiuni care au legătură cu circulația pe drumurile publice, vătămarea corporală sau uciderea în urma nerespectării unor reguli de circulație. 

Pentru a obține permisul auto în 2019, trebuie să susțină proba teoretică și proba practicăVezi 2 imagini în Galerie

Acte necesare pentru examenul auto 2019:

- cerere tip

-fișă de școlarizare, care este valabilă un an de zile de la data absolvirii cursurilor, emisă de școala de conducători auto, în cadrul căreia au fost aboslvite cursurile teoretice și practice și în care se consemnează avizul medical

- cazierul judiciar, în termen de valabilitate, și, după caz, copia hotărârii judecătorești de condamnare, rămasă definitivă, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu executare sau la pedeaspsa amenzii, copia biletului de liberare sau a documentului care atestă executare pedepsei amenzii. 

- chitanța de plată a contravalorii permisului de conducere, în valoare de 68 de lei. Aceasta poate fi achitată numerar la ghișeu, odată cu depunerea documentelor.