Scandalul apei potabile din Bucureşti a ajuns până la Avocatul Poporului, care s-a autosesizat. Autorităţile ar fi încălcat dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la un mediu sănătos, a transmis instituţia. Şi ministerul Sănătăţii a cerut anchetă, după ce la robinetele din două sectoare a curs apă cu un puternic miros de clor. Speriaţi de consecinţe, oamenii şi-au făcut provizii de apă îmbuteliată şi au început să cumpere filtre speciale.

După scandalul apei potabile, bucureştenii din sectoarele 5 şi 6 au început să deschidă robinetul doar la nevoie.

Articolul continua dupa recomandari

Alţii n-au mai folosit apa nici la gătit şi nici măcar pentru igiena personală, după ce chiar Ministerul Sănătăţii a transmis un avertisment săptămâna trecută.

Între timp, autorităţile au anunţat că apa nu este periculoasă. Însă, din precauţie, mulţi bucureşteni au preferat să-şi comande staţii de filtrare. Oferta este variată, în funcţie de gravitatea problemei.

Pentru îndepărtarea particulelor fine, precum nisipul şi rugina, este suficient un filtru simplu. Costă între 60 şi 150 de lei. Dacă apa conţine prea mult clor, însă, aveţi nevoie de un filtru cu două cartuşe.

Filtrele cu trei cartuşe reţin şi bacteriile şi costă în jur de 450 de lei. Cea mai complexă variantă este o staţie de osmoză, ideală pentru îndepărtarea nitraţilor şi nitriţilor. Costă aproximativ 800 de lei şi este recomandată proprietarilor de case. O investiţie care se recuperează rapid.

La câteva zile de la izbucnirea scandalului, Avocatul Poporului le cere instituţiilor implicate să comunice cauzele poluării apei, precum şi strategia de prevenire a unor astfel de situaţii în viitor.