Scandalul săpăturilor pentru un bloc modern din centrul istoric al Constanţei pare fără sfârşit. După ce zilele trecute, la Observator, v-am arătat cum vestigii vechi de secole au fost aruncate în molozul excavat, iar activiştii au protestat în acest sens şi, astfel, autorităţile au blocat şantierul, ieri au ieşit pentru prima dată în faţă şi investitorii proiectului. Spun că sunt acoperiţi de toate actele legale emise de arheologi şi vor chiar să conserve istoria îngropată acolo.

Scandalul a izbucnit după ce, la începutul acestei săptămâni, arheologii au găsit în pământul excavat relicve din antichitate şi le-au aruncat pe un câmp de la marginea Constanţei. A urmat o anchetă care ar fi dezvăluit faptul că investitorul sapă pe o suprafaţă de 630 de metri pătraţi, deşi cercetările arheologice efectuate acum 4 ani s-au făcut doar pe 400 de metri pătraţi.

Articolul continua dupa recomandari

STILA FRANGU, AVOCATUL PROPRIETARILOR CONSTRUCŢIEI - Conform certificatului de descărcare de sarcină arheologică, lucrările pentru zona protejată, conservată, acelea se vor face sub supraveghere arheologică. Doar acelea! Până în ziua de astăzi, nu s-a săpat niciun centimetru de pământ din zona de teren pentru care s-a dispus.

Autorităţile ridică din umeri, iar reprezentanţii Muzeului de Istorie care şi-au dat acordul pentru construcţia nouă spun că n-au ştiut pentru ce suprafeţe emit avizul de construcţie.

TRAIAN CLIANTE, FOST DIRECTOR AL MUZEULUI DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE CONSTANŢA - Noi n-avem un om, nici în ziua de astăzi, nu avem un om care să verifice astfel de măsurători. Noi n-am verificat că nu ne pricepem.

MAGDALENA TIŢĂ, DIRECTORUL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE CULTURĂ CONSTANŢA - În ianuarie am aflat că am descărcat o suprafaţă mult mai mare decât s-a cercetat. N-am ştiut niciun moment înainte, atâţia ani.Proprietarul construcţiei susţine că s-a bazat pe proiectul clar dat de la arheologi şi a suportat inclusiv activitatea lor.

ENACHE BUCOVALĂ, PROPRIETARUL CONSTRUCŢIEI - La finalul contractului ne-au emis doar devizul cu ce mai era de plată. Din care mai avem vreo 800 de ore de supraveghere, care au fost arheologii la faţa locului.

Ba mai mult, vor să valorifice munca arheologilor în spaţiul istoric.

Muzeul de Istorie aşteaptă acum o autorizaţie de supraveghere arheologică de la Ministerul Culturii şi, cel mai probabil, luni pe şantier vor reîncepe lucrările în deplină legalitate.