În satele unde pesta porcină a ucis sute de animale, statul aduce porci santinelă, ca să verifice dacă gopodăriile au scăpat de virus. Cadoul de la stat, însă, vine prea târziu pentru masa de Crăciun. Abia după 45 de zile, fermierii îşi pot umple curtea cu animale. Ţăranii spun că nu-şi pot îngrăşa porcii într-o lună şi că, cel mai probabil, vor pune în sarmale carne din import.

E primul fermier din România în gospodăria căruia au intrat, cu voie de la autorităţi, doi purcei santinelă. Aici a izbucnit, în urmă cu două luni, unul din cele 11 focare de pestă porcină din sat.

Articolul continua dupa recomandari

În două luni şi jumătate, cât mai e până la Crăciun, porcii nu vor fi destul de mari ca să fie tăiaţi. Potrivit regulilor sanitar-veterinare, după 45 de zile, dacă analizele vor indica absenţa virusului la porcii santinelă, gospodăria va putea fi repopulată. Adică, cel mai târziu, cu o lună înainte de Crăciun. Atunci vor fi stinse oficial şi focarele din sat. Alte două familii din aceeaşi localitate au primit câte două perechi de porci-santinelă.

Repopularea nu se poate face însă după ureche, cu porci cumpăraţi la întâmplare şi fără avizul inspectorilor. Riscul ca virusul să reapară este foarte mare.

În cealaltă parte a ţării, la Constanţa, oamenii aşteaptă primul crăciun din viaţa lor fără porc. Aşa că masa de Crăciun va fi mai uşoară anul acesta, spun resemnaţi, oamenii.

E drept, unii şi-au pus deoparte, în congelatoare, porci întregi, tăiaţi de frica pestei. Autorităţile îi sfătuiesc să dea carnea la analize. Altfel, în prag de Crăciun, când o vor folosi la sarmale sau friptură, epidemia riscă să reizbucnească. Virusul rezistă în congelatoare şi câteva luni.