Articolul continua dupa recomandari

Laurentiu incepe fiecare zi cu gandul la parinti. Are doar opt ani. O varsta la care altii copii isi au tatal aproape. Sa le faca arcuri cu sageti, sa-i invete sa mearga pe bicicleta. El si sora lui sunt crescuti de bunica. Are opt ani si ar vrea ca mama lui sa-l ajute la teme. Are opt ani si ar vrea sa se joace cu mingea alaturi de tatal sau. Doar ca Laurentiu are opt ani si a inteles de ce parintii lui au fost nevoiti sa plece. “Le este greu copiilor fara parinti. Mai plang cateodata. Isi mai aduc aminte”, spune bunica celor mici Oltita Miron.

Nu au unde lucra, dar vor un viitor mai bun pentru copii lor. In tara, nu se poate. Pribegi la portile Occidentului, si-au lasat copiii in grija buncii. Care le este mama, tata, frate mai mare, dascal si un umar pe care sa planga. Cei mici plang des. De dorul parintilor. Bunica le sterge lacrimile si le promite ca, intr-o zi, totul va fi bine. Chiar daca si ei ii este greu, trebuie sa fie puternica.  “E foarte greu, pentru ca suntem la o varsta si nu mai stim cartea ca inainte. Si acum e alta carte si ne vine cam greu, dar de nevoie ii tinem si-i ingrijim ca pe copiii nostri”, mai explica femeia.

In situatia lui Laurentiu si a surioarei lui mai mici sunt aproape 80.000 de copii. 80.000 de suflete care spera, zi de zi, ca parintii se vor intoarce. Oricat ar incerca sa fie de puternici, dorul le schimonoseste fetele sincere. Fetele care nu pot masca durerea.  “Acesti copii, de multe ori, sunt tristi, cad pe ganduri de multe ori. Sunt absenti la rezolvarea sarcinilor scolare, cel putin in clasa”, este de parere invatatorul Carmina Avasiloaiei.

De multe ori, chiar daca parintii si rudele ramase sa-i creasca le ofera tot confortul, singurul lucru care le lumineaza chipurile este vocea parintilor.

Cei mai multi copiii sunt prea mici sa inteleaga de ce parintii i-au lasat in urma. De multe ori se inchid in ei. Intr-o cochilie care le rapeste inocenta, copilaria. Acasa, evita subiectele care le provoaca durere. Iar la scoala, nu au cu cine sa vorbeasca.