Poliţiştii şi procurorii DIICOT au pus cap la cap modul în care traficanţii au reuşit să aducă cele peste două tone de cocaină în apele teritoriale ale României. La mijloc ar fi mai multe reţele, care ar fi organizat un transport uriaş ce urma să fie trimis către mai multe state, precum Turcia şi Ucraina.  Ca să poată combate mai bine astfel de situaţii, ministrul de Interne a anunţat o amplă acţiune de dotare a forţelor de intervenţie cu elicoptere şi nave maritime şi fluviale.

Anchetatorii români au refăcut traseul traficanţilor de droguri, care voiau să ducă în Occident două tone de cocaină. Din transportul gigant, au ajuns colete nu doar în România, ci şi în Turcia, Ucraina şi Bulgaria. 

Articolul continua dupa recomandari

Când tonele de droguri au eşuat, sistemul SCOMAR nu a funcţionat

Ioan Buda, şeful IGPR: Sunt mai multe reţele şi reţelele sunt cunoscute. Africa Centrală, partea de est şi de vest a Africii, cele două strâmtori Suez, Dardanele, Marmara

Oamenii legii vor să afle şi dacă traficanţii au avut complici în rândul autorităţilor. În ziua în care o barcă cu o tonă de cocaină la bord a eşuat lângă Sfântu Gheorghe, sistemele poliţiei de Frontieră nu ar fi funcţionat.

Carmen Dan, ministrul de Interne: În ceea ce priveşte rezultatul verificărilor făcute la SCOMAR, aş vrea să le comunicaţi mass-mediei transparent şi deschis şi dacă se poate, să găsiţi o formulă, să exemplificaţi practic pentru opinia publică cum funcţionează acest sistem 

Adrian Popescu, şef IGPF: SCOMAR-ul nu este o chestiune pe care o scoatem din priză după bunul plac. SCOMAR-ul nu este un laptop, un telefon, un ce doriţi dumneavoastră, pe care să le tragem din priză şi să nu funcţioneze

Ministrul de Interne promite nave şi elicoptere noi pentru descoperirea drogurilor

Pentru că România a devenit ţară de tranzit, ne vom apăra cu noi elicoptere şi nave. 

Carmen Dan, ministrul de Interne: Suntem în derularea procedurii de achiziţionare a 10 elicoptere uşoare şi a 12 elicoptere medii şi grele. Anul trecut au demarat achiziţiile unei nave maritime şi a 3 nave fluviale

Între timp, la Tulcea, judecatorii au dispus să-i ţină în arest pentru încă 30 de zile pe cei doi sârbi suspectaţi că ar fi pus la cale întreaga operaţiune.

Sorin Crudiu, avocatul sârbilor: Nu recunosc săvârşirea acestor infracţiuni. Nu au nicio legătură cu barca eşuată la gura de vărsare a Dunării, la braţul Sfântul Gheorghe 

Avocaţii celor doi suspecţi au anunţat deja că vor contesta decizia judecătorilor.