Oficial, Sibiul a devenit Regiune Gastronomică Europeană, iar pe tot parcusul acestui an, vor avea loc o mulţime de evenimente culinare spectaculoase în tot judeţul. Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac a găzduit o adevărată demonstraţie culinară monitorizată îndeaproape de o delegaţie specială formată din reprezentanţii mai multor ţări.

A fost o seară a demonstraţiilor culinare care au condimentat bucătăria românească şi preparatele noastre tradiţionale pentru musafirii de peste hotare. În viscolul de afară, berbecuţul s-a rumenit bine la proţap, în timp ce în Hotelul de Gheaţă, opt bucătari au gătit în faţa turiştilor preparate exclusiviste.

Articolul continua dupa recomandari

Totul a fost adaptat decorului de gheaţă. Ospăţul a fost oferit în cinstea titulului pe care l-a primit Sibiul - acela de Regiune Gastronomică Europeană. Cu acest prilej, organizatorii vor să promoveze bucătăria tradiţională, dar şi elemente şi tehnici moderne de gătit.

Lin Chipailă, preşedintele asociaţiei jud. de turism Sibiu: Este o atracţie turistică unică în Sud-Estul Europei şi în al doilea rând pentru combinaţia de turism şi gastronomie care poate fi făcută la peste 2000 de metri întălţime.

La festinul culinar au participat şi reprezentanţi din ţările care au fost în trecut regiuni gastronomice.

Elaine Donohue, programme lead Galway Ireland: Este o foarte mare oportunitate pentru o regiune aşa mică să îşi prezinte cele mai bune preparate la o asemenea etapă europeană.

Diade Dodd, preşedintele institutului de gastronomie: Suntem impresionaţi de ce se întâmplă aici, în Sibiu. Am găsit probabil, unul dintre lucrurile pe care am vrut să le vedem că se întâmplă aici şi anume inovaţia. Ei bine, aceasta este un exemplu de aşa ceva.

Programul se derulează de patru ani, iar Sibiul este a noua regiune care primeşte acest titlu alături de Grecia şi Egeea de Sud. În următoarele trei zile vor avea loc alte evenimente dedicate gastronomiei.