România este captivă sub un val uriaş de aer rece! E explicaţia pentru furtunile violente care lovesc din senin din ce în ce mai des. Chiar în urmă cu puţin timp, o rupere de nori a devastat litoralul. A plouat atât de tare, încât mai multe staţiuni au fost complet inundate. Mai multe judeţe sunt sub cod galben până sâmbătă. Dar vremea extremă se va prelungi cu lunile: meteorologii vorbesc despre o aşa-zisă vară africană, adică o toamnă cu temperaturi atipice, aproape de caniculă.

Din polul distracţiei, staţiunea Mamaia s-a transformat în polul furtunilor. Singurul spectacol de pe litoral a fost dat, astăzi, de o rupere de nori care a alungat toţi turiştii de pe plajă. Luaţi prin surprindere, şi-au luat pe sus copiii şi au fugit spre adăpost. 

Articolul continua dupa recomandari

Vremea extremă îi surprinde chiar şi pe meteorologi, care spun că astfel de fenomene, în plină vară, nu au mai avut loc de aproape 50 de ani.

România este blocată sub un uriaş nor negru. Pe de o parte, masele de aer foarte cald au reuşit să avanseze până în nordul extrem al continentului, dincolo de Cercul Polar, iar pe de altă parte în sud-estul Europei au persistat mase de aer ceva mai reci, dar cu un conţinut de umezeală foarte ridicat. Rezultatul - furtuni tot mai dese şi mai violente şi un scenariu nemaiîntâlnit: nu e exclus să avem parte de o aşa-zisă vară indiană. Adică o toamnă cu temperaturi extrem de mari.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook