Rata de promovabilitate la Titularizare 2018 a crescut cu 2,31% după soluţionarea contestaţiilor. Într-un comunicat, Ministerul Educaţiei anunţă că promovabilitatea după rezultatele finale a ajuns la 49,71 procente.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în cazul a 4.016 contestaţii au fost modificate notele, iar majoritatea rezultatelor au fost majorate. În urma afişării rezultatelor finale la Titularizare 2018, încă 3 candidaţi au obţinut nota 10.

Articolul continua dupa recomandari

La rezultatele iniţiale, promovabilitatea a fost de 47,40%. Oficialii din învăţământ au precizat că acum, numărul candidaţilor care au notele de cel puţin 7 a crescut cu 2,31%, la un total de 49,71 procente. Asta înseamnă un rezultat mai bun în 2018 faţă de anul trecut, când promovabilitatea finală a fost cu 2% mai mică, adică 47,63%.

În comunicat, Ministerul spune că au fost depuse 4187 contestaţii, iar la 4016 dintre ele, adică 95,92%, notele au fost modificate. Pentru 2721 de contestaţii, notele au fost majotate.

Pentru Titularizare 2018 s-au înscris 24.079 de candidaţi, dar 2531 s-au retras din motive personale sau medicale. 61 de candidaţi au fost eliminaţi: 27 pentru fraudă, iar 34 pentru lipsa actelor de identitate sau a adeverinţelor de absolvire. 18 candidaţi au avut lucrările anulate pentru că nu au respectat metodologia.

Repartizarea în urma examenului de Titularizare are loc pe 25 iulie, în şedinţe publice, pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Pe 26 iulie are loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

Sursa: News.ro