Micii de 1 Mai au concurenţă exotică! Friptura de cămilă, şarpe sau piton face parte din meniul festiv, în Cluj Napoca. Un restaurant specializat în produse neobişnuite le testează clienţilor şi curajul, dar şi buzunarele.

Carnea de cămilă, struţ, mistreţ, cerb sau cangur sunt alternativa la micii tradiţionali de 1 Mai. Pe grătarele din restaurantul din Cluj, sfârâie carne adusă din toate colţurile lumii. Originea exotică se reflectă în preţ. 100 de grame de cangur costă 30 de lei. Iar oferta continuă.

Articolul continua dupa recomandari

Crocodilul se vinde cu 50 de lei suta de grame, dar experienţa este greu de uitat. 

Asta spre deosebire de crocodilul din Africa de Sud, care seamănă la gust cu puiul. La fel şi carnea de şarpe, rar întâlnită în farfuriile românilor. 

O masă care combină carnea exotică şi fructele de mare ajunge, în medie, la 300 de lei de persoană. Pe lângă bugetul generos, clienţii trebuie să aibă şi curaj. Pe asta a mizat omul din spatele afacerii. Iniţial, avea un restaurant unde vindea doar vinuri şi carne de vită. Un sondaj realizat printre oaspeţi i-a arătat însă că exista şi altfel de cerere.

Adrian Rus, manager restaurant: "Optzeci la sută au fost înclinaţi spre fructe de mare."

Aşa că modelul afacerii s-a schimbat. Pe lângă 15 tipuri de carne exotică, diferite sortimente de scoici, crabi şi homari ajung din mările internaţionale direct în bucătăria restaurantului.

Carnea este gătită fără condimente, din respect pentru aroma naturală. Clienţii cu dare de mână pot stropi friptura de cămilă sau piton cu vinuri de colecţie, care ajung şi la 1.500 de euro sticla.