Record absolut pe litoral în minivacanţa de Rusalii. Peste 140 de mii de turişti au petrecut la malul mării weekendul prelungit. Plajele au fost mai aglomerate decât în vârf de sezon estival. Iar în toiul distracţiei, românii nu s-au uitat la bani. Aproape 20 de milioane de euro au cheltuit numai în ultimele trei zile. Cele mai ocupate hoteluri au fost cele de lux. 

Soare, mare, distracţie. Turiştii se simt excelent pe litoral. Se dau cu skijetul, cu banana sau cu salteaua. Operatorii de plajă susţin că acest sfârşit de săptămână prelungit poate fi comparat foarte uşor cu unul din plin sezon estival.

Articolul continua dupa recomandari

Razvan Chițan, operator de plajă: Mă uitam la dată şi nu îmi venea să cred când am venit de dimineaţă aici şi am văzut ce se întâmplă

A fost cel mai aglomerat weekend de iunie din ultimii ani. O mare de oameni şi prea puţin nisip. Peste 140 de mii de turişti au petrecut minivacanţa de Rusalii pe litoralul românesc. Un record care i-a surprins pe afaceriştii de la malul mării. 

Iolanda Nanu, manager hotel 4 stele: Este primul weekend de Rusalii pe care l-am întâlnit sută la sută, cu cereri peste sută la sută. Dacă am mai fi avut încă 100 de camere, le-am fi vândut sigur

Elena Manafu, manager terasă: Nici nu ne aşteptam la un asemenea număr mare de turişti. Faţă de anul trecut, cred că a fost aproape triplu

A fost revanşa după eşecul din minivacanţa ploioasă de Paşte şi 1 Mai. Anul acesta, sărbătoarea Rusaliilor s-a suprapus cu începutul vacanţei de vară a elevilor. Plajele şi hotelurile au fost ocupate în proporţie uriaşă de familii. 

Pentru distracţie, turiştii nu s-au uitat la bani. Au ocupat toate şezlongurile, iar la terase au gustat din toate preparatele. Pe tot litoralul, s-a cheltuit ca în cele mai scumpe destinaţii turistice din Europa.

Mohammad Murad, preşedinte FPTR: Am făcut un calcul de dimineaţă împreună cu colegii mei, cred că am depăşit cifra de 18-20 de milioane de euro. Se poate spune că reînvie litoralul românesc

Este un început de sezon estival promiţător. Unii şi-au prelungit vacanţa şi în zilele următoare. Mai ales că se anunţă temperaturi de până la 35 de grade.