Alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie au mari şanse să intre în Cartea Recordurilor şi graţie prezenţei la vot la secţia de votare din Păltiniş, Sibiu, unde se depăşeşte, deja, 300%.

Oficial, 26 de localnici din Sibiu ar avea drept de vot pe listele permanente.

Articolul continua dupa recomandari

Totuşi, vremea frumoasă a făcut ca staţiunea respectivă să găzduiască numeroşi turişti în acest weekend, astfel că prezenţa la vot la Păltiniş depăşeşte deja 300%, în jur de 80 de turişti votând deja pe listele suplimentare.

Primele informaţii arată că în Păltiniş au votat deja locuitori din Vâlcea, Argeş şi Craiova.

Mai mult, turiştii care şi-au rupt din timpul de distraţie pentru a merge la vot au recomandat şi celorlalţi români să iasă pentru a-şi exercita dreptul.