Un exemplu că se poate, vine acum de la Oradea. Aici comportamentul eco i-a scutit pe locatarii unui bloc de la plata taxei de salubritate timp de un an. Asociaţia lor a ieşit învingătoare într-o campanie de colectare selectivă a deşeurilor. Organizatorii spun că proiectul pilot, implementat în premieră, va fi extins.

A fost efortul întregii asociaţii de proprietari din Oradea care a participat la program.

Articolul continua dupa recomandari

Victor Lupu, președinte asociația Apateului 4: Mai greu i-am convins, dar cu şedinţă şi am aratat la faţa locului, i-am dus acolo, care e mai în vârstă, că tineretul imediat o prins, aştia bătrâni mai greu.

Însă până la urmă toţi au înţeles importanţa reciclării. Iar paşii sunt simpli. Totul trebuie împărţit în trei fracţii: uscate, umede şi biodegradabile.

Reporter: De ce este importantă colectarea separată a biodeşeurilor?

Zoltán Pálhegyi, director general economic-marketing firma colectare:  Fiindcă biodeşeurile reprezintă 50% din deşeurile menajere, care în momentul de faţă ajung la depozitare.

Asociaţia câştigătoare va fi scutită de plata serviciului de salubritate timp de un an. O economie de patru mii de lei.

Zoltán Pálhegyi, director general economic-marketing firma colectare: Au fost şi asociaţii ca au zis din start în momentul în care distribuiam echipamentele că ei nu vor să participe, că este deranj în plus şi pur şi simplu nu vor să se implice.

Chiar dacă programul nu este pe placul tuturor, primăria e decisă să îl continue și în acest an, urmând ca din 2020 să fie extins.