Începând de astăzi, 1 octombrie, aproximativ 100.000 de pensionari care au lucrat în grupele I şi II de muncă, şi care au ieşit la pensie în perioada 1990 - 1 ianuarie 2011, vor beneficia, la nivel naţional, de recalcularea din oficiu a pensiilor şi de o majorare a veniturilor în urma acestui proces.

Principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.

Articolul continua dupa recomandari

„În iulie a apărut legea 221 pe 2018, care presupune recalcularea pensiilor, pentru cei care au lucrat în grupele de muncă, asta însemnând că vor fi creşteri. Se aplică la beneficiarii legii 192, la o parte dintre ei creşterile au fost nesemnificative, la alta nu au fost deloc.

După acea lege 221 şi recalcularea pensiilor care va intra în vigoare de la 1 octombrie, practic vorbim despre o creştere cu o treime, în medie, la pensie.

Vă dau un exemplu la mineri: până acum se împărţea la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acum la 20, ceea ce duce la o creştere a pensiei cu o treime. Și alţi beneficiari ai legii 221 sunt cei care au ieşit la pensie pe legea 163, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în condiţii speciale: furnaliştii, siderurgiştii, cei de la Metrorex. Se împarte la fel, la 25, în loc de 35. Asta înseamnă o majorare de pensie la stabilirea dreptului. Creşterea va fi tot cu o treime", a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, la o emiusiune TV.

Peste 100 de mii de persoane sunt vizate de această modificare la legea pensiilor. Impactul e calculat la 1,3 mld lei, a conchis ministrul Muncii.