Răzvan Rentea a compărut, miercuri, în fața judecătorilor de la Tribunalul din Satu Mare în cadrul procesului în care e judecat pentru uciderea părinților și a bunicii.

La cel de-al treilea termen au depus mărturie persoane din anturajul suspectului în cazul triplului asasinat de la Apa.

Articolul continua dupa recomandari

Vărul lui Rentea, B. Romel Bogdan, a declarat în fața instanței că nu crede că aceasta este vinovat.

“Am aflat de la colegi și din presă. Nu l-am suspectat în nicio clipă. L-am sunat pe Răzvan și mi s-a părut nedumerit. Nu am avut suspiciunea, nu l-am suspectat nicio clipă. Dar după ce am văzut probele, acestea sunt clare. Îmi este greu sa cred că este singurul vinovat, sau mai precis că el este vinovatul. Însă toate probele duc spre el”, a declarat B. Romel Bogdan.

Martorul a mai precizat că ulterior crimelor a mers cu Răzvan Rentea la o cafenea din municipiul Satu Mare, unde cu toate că i-au murit părinții și bunica a simțit nevoia să poarte o conversație cu o domnișoară, scrie presasm.ro.

Un alt martor, Floare R, fostă colegă de serviciu la un restaurant din centrul municipiului Satu Mare, unde inculpatul lucra ca și barman, a declarat că Răzvan Rentea solicita sume mici de bani cu împrumut, dar le-a dat mereu înapoi.

”Îl cunosc pe Răzvan Rentea de mai mult timp, el fiind barman iar eu bucătăreasă la un bar din municipiul Satu Mare. Am avut o relație de colegialitate, timp de vreo 7-8 luni. Da, i-am dat bani împrumut, dar nu sume exagerate. 150-200 de lei. Ultima dată i-am dat 400 de lei. Mi le-a dat de fiecare dată, din acest motiv am avut încredere în el, că era un om corect și l-am împrumutat de câte ori mi-a solicitat. Ultima sumă de bani, de 400 de lei, mi-a restituit-o în data de 23 noiembrie 2017. M-a sunat, a venit la mine la bloc, jos pe scară și mi-a dat banii. Eu nu știu să fi cerut de la altcineva bani împrumut”, a declarat, sub jurământ, Floare R.

Martorul a mai spus că nu i s-a părut nimic suspect la Răzvan Rentea, concluzionând că ea nici acum nu crede că acesta ar fi fost capabil să își ucidă părinții și bunica.