Pentru iubitorii de linişte, relaxare şi bucate tradiţionale româneşti, o comună aflată la nici 30 de kilometri de Sibiu, poate fi alegerea ideală. Iar de aici, nu vor pleca nici cu mâna goală. Oamenii locului fac o mulţime de produse tradiţionale şi sunt, în special, renumiţi pentru brânzeturi. Iată, de exemplu, reţeta unui bulz autentic, prăjit direct pe jarul încins.

La poalele Munţilor Lotrului, se întind pe o lungime de 7 kilometri, patru cătune ce alcătuiesc comuna Râu Sadului. Oamenii locului se gospodăresc singuri, dar o fac cu pasiune şi secrete păstrate din bătrâni. Astăzi, vor să fie gazde ideale pentru orice turist care le calcă pragul.

Articolul continua dupa recomandari

Brânza făcută sus, la stânile de pe păşunile alpine, este cea mai indicată pentru bulzul care ajunge pe masă, după ce e rumenit în jar.

Cum vorbim despre o aşezare tradiţională de oieri, producţia de lactate e de renume şi îi poartă pe localnici chiar şi la diverse târguri.

Gheorghe Stancu, producător brânză: Care doreşte poate să cumpere brânză de la noi, făcută de noi, brânză, smântână, unt, caş, ce doresc dumnealor.

Daniel Minea, viceprimarul comunei Râu Sadului: Cu ajutorul unor voluntari, acum un an şi ceva, am reuşit să facem nişte etichete pentru fiecare producător în parte care să fie afişate pe porţile lor pentru a fi vizibile şi a fi identificaţi mai uşor de turiştii care vin în localitatea noastră.

Frumuseţea locului, obiceiurile din străbuni, bucatele autentice, dar şi casele traditionale bătrâneşti îi atrag pe turiştii care poposesc aici pentru linişte. 12 pensiuni şi case de vacanţă îi aşteaptă.

Vasile Vididin, reprezentant pensiune: Le oferim mâncare tradiţională, băutură tradiţională. Avem aici cazare în stil rustic. Plimbări cu sania trasă de cai şi pe poteci turistice.

Totul pentru 140 de lei pe o noapte de cazare cu mic dejun inclus. Contracost, turiştii se pot aventura şi în drumeţii organizate.