Cu toţii condamnă violenţele din Piaţa Victoriei şi cer în continuare demisia guvernanţilor. Despre acţiunile violente ale jandarmilor, unii dintre ei spun că aceştia au fost instigaţi să intervină brutal.

Cerul deasupra Craiovei a fost luminat de sute de luminiţe ale protestatarilor, care au intonat şi imnul ţării. Unii susţin că, în conflictele de acum două seri, şi jandarmii au fost instigaţi. 

Articolul continua dupa recomandari

În Sibiu, peste 7000 de oameni au ieşit în stradă. Au refăcut traseul revoluţiei şi au ajuns apoi în faţa casei preşedintelui Iohannis, unde s-au oprit şi au aplaudat.

Şi în Iaşi, 10.000 de oameni au cerut, la unison, demisia Guvernului. Oamenii au ieşit din nou în stradă şi în Timişoara, Constanţa, Bacău şi Neamţ.