Iarna desenează peisaje de poveste la munte. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă are deja 40 de centimetri. De mâine, frigul şi gerul pun stăpânire pe toată ţara. Temperaturile vor coborî inclusiv în Capitală până la minus 8 grade. Deja, în mijlocul ţării, s-au înregistrat minus 12 grade, cea mai mică temperatură din acest sezon. Au apărut şi primele probleme. În Maramureş, ninsoarea puternică a adus accidente în lanţ. Au fost şapte accidente numai în ultimele ore.

Prima ninsoare puternică a adus accidente în lanţ în Maramureş. Doar în ultimele ore au avut loc şapte, pe drumurile din judeţ. Şoferii au intrat sanie unii în alţii.

Articolul continua dupa recomandari

Polul Nord s-a mutat la Bâlea Lac. Aici s-a depus deja un strat gros de zăpadă. Aproape 40 de centimetri s-au aşezat peste culmile munţilor Făgăraş. Turiştii mai pot ajunge aici doar cu telecabina.

Şi staţiunea Arieşeni este albă, chiar dacă s-au depus doar cinci centimetri de zăpadă. 

În schimb, în Harghita, gerul este stăpân. Aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din acest sezon: minus 12 grade la Miercurea Ciuc. Minima absolută a lunii decembrie în judeţul Harghita a fost de -33 de grade Celsius, tot la Miercurea Ciuc, în 1998. 

Frig a fost în toată ţara. În Moldova, temperaturile au coborât azi-noapte până la minus 7 grade, iar în Bucureşti, au fost minus 6 grade. Iarna mai are însă multe de arătat. La noapte, vin ninsorile în nord, centru, dar mai ales la munte, singurul loc unde este aşteptată cu bucurie. 

Dacă plecaţi la drum, e bine să ştiţi că în aceste zone se va circula în condiţii de iarnă. Mai ales pe drumurile de munte care traverseaza trecătorile. Poliţiştii ne avertizează să avem maşinile bine echipate şi să circulăm cu prudenţă, mai ales că există riscul să se formeze polei.

Până joi, temperaturile vor coborî în timpul nopţii până la minus 12 grade, chiar mai scăzute în depresiuni. Şi Bucureştiul va îngheţa în nopţile următoare. Miercuri şi joi, vor fi chiar şi minus 8 grade Celsius. Iar în timpul zilei, vor fi cel mult 5-6 grade. După acest episod de frig, vremea se încălzeşte uşor.