Primăria Capitalei crede că a găsit soluţia pentru a-i ţine pe doctori în spitale. A alocat deja primii bani pentru cumpărarea a 500 de locuinţe de serviciu.

Roxana Zaharia este medic specialist în chirurgie generală la Spitalul Cantacuzino. 
În fiecare zi, naveta de acasă, din Măgurele, până la muncă, îi ia şi patru ore. 

Articolul continua dupa recomandari

ROXANA ZAHARIA, medic specialist chirurgie generală:
Dimineaţa durează minim 40 de minute, la întoarcere, două ore, două ore şi jumătate cu trafic şi dimineața pot să prind o oră şi jumătate, întrucât trebuie să trec prin centrul Bucureştiului.

Sunt 73 de cadre medicale la Spitalul Cantacuzino care au depus cereri pentru locuinţă de serviciu.

ROXANA ZAHARIA, medic specialist chirurgie generală:
Mi se pare o idee foarte bună, ar fi trebuit implementată mai demult sau măcar luata decizia mai demult, este benefică mai ales pentru colegii tineri, tinerii rezidenţi, tinerii specialişti pe care i-ar ajuta foarte mult. 

94 de garsoniere şi 406 apartamente va cumpăra Primăria Capitalei angajaţii din cele 19 spitale din subordine. 

509 solicitări au fost depuse deja de medici, asistente, infirmiere şi îngrijitori.
Ieri, Consiliul Local a aprobat demararea procedurii de achiziţie, pentru care a alocat 15 milioane de euro.

Viitoarele garsoniere si apartamente de serviciu pentru medici trebuie sa fie chiar in Bucuresti, aproape de metrou sa aiba toate documentele în regulă, să nu fie in imobile cu risc seismic, ci in cladiri cu lift funcţional si rampă acces persoane cu dizabilităţi

Locuinţele, în regim ANL, vor fi acordate, cu prioritate, cadrelor medicale cu copii în întreţinere şi medicilor rezidenţi.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook