Uniţi doar în rugăciune. Buna Vestire a venit astăzi cu veşti proaste pentru Biserica Ortodoxă Română. În Bucureşti, un lăcaş de cult a fost închis după ce doi preoţi, doi diaconi şi o femeie care se ocupa de lumânări, au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. În ţară, slujbele pentru sărbătoarea de azi s-au oficiat fără credincioşi.

Doi preoţi, doi diaconi şi o doamnă care vindea lumânări la Parohia Sf. Dumitru din Capitală au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Imediat, curtea bisericii, dar şi biserica au fost dezinfectate iar un alt preot a fost chemat să suplinească activitatea.

Articolul continua dupa recomandari

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR - Începând de astăzi s-au auzit şi clopotele în marea sărbătoare a Bunei Vestiri. Vor mai fi auzite, în fiecare zi în care se va face o slujbă în bisericile de parohie sau în mănăstiri. Ele ne cheamă la o solidaritate de tip lăuntric, ne cheamă la anularea distanţei sociale pe care trebuie să o respectăm prin compensarea unirii noatre în rugăciune.

În Craiova, după slujbă, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scosă din biserică, alături de moaştele Sfântului Ierarh Nifon. 12 preoţi au ajuns cu racla în cele mai importante puncte din oraş.

Procesiunea, fără credincioşi, nu a avut nicio oprire şi a vizat în principal spitalele oraşului şi centrele de ajutor sanitar.