Prăjiturile de casă nu dau greş niciodată. Mai ales în preajma sărbătorilor. O ştiu cel mai bine cofetarii care folosesc reţete din caietel bunicii şi care au vândut zilele acestea tone întregi de Albă ca Zăpada, rulade, cozonaci şi tarte aromate. Perfecte pentru cei care n-au avut timp să le prepare acasă. În cofetăriile din toată ţara, cuptoarele au stat încinse, pentru ca dulciurile care vor ajunge pe masa festivă să fie cât mai proaspete. 

Creme din ouă şi lapte, foi coapte pe dosul tăvii şi gemuri făcute în casă. Sunt ingredientele care aduc aminte de gustul copilăriei şi care atrag sute de clienţi în această cofetărie din Capitală.

Articolul continua dupa recomandari

Prepararea unei singure tăvi poate dura chiar şi 24 de ore. În Săptămâna Mare, Florenţa Mihăilă, un manager modern cu dragoste pentru tradiţie, coace împreună cu ajutoarele sale mii de cozonaci, prăjituri cu miere, cu bulion şi cu nume pline de nostalgie, precum Albă ca Zăpada, fulg de nea sau. Televizor.

O oră durează numai frământarea aluatului. Apoi, testul răbdării continuă cu două ore de dospire. Umpluţi fie cu nucă şi cacao, fie cu rahat sau cu mac, cozonacii devin la final pufoşi şi irezistibil de aromaţi.

Şi pentru că nicio mamă nu folosea aditivi, cofetarii care se respectă folosesc şi ei doar ingrediente naturale.

Aşa se face că patiserii şi cofetarii care respectă tradiţia au preluat comenzi până în ultima clipă. Doar ca să se asigure că prăjiturile vor ajunge proaspete şi cozonacii calzi pe masa de Paşte.