Când medicii s-au declarat pentru a treizeci şi una oară învinşi nu au avut cui să-i spună. Victima cu numărul 31 era singură, pe patul de spital. Era eroul necunoscut, neidentificat. Nimeni nu i-a alinat suferinţa de moarte.

Era ars, desfigurat, după ce a încercat să salveze, până când el nu s-a mai putut salva singur. Astăzi este pentru toată ţara - Costel Cârlicean. Sau Stiş. Iar prietenii îi spun povestea. Două zile a fost un număr. Numărul 31. O victimă a unui război la fel ca el.

Articolul continua dupa recomandari

L-a mutilat. L-a lăsat fără chip. Fără şansă. În ultima fotografie era într-un bar cu prietenii. Vineri seară, ziua fatidică. Un prieten i-a spus că în Colectiv se cântă rock. Şi l-a convins să meargă cu el. Acelaşi prieten pe care l-ar fi salvat. A murit singur. În timp ce prietenii îl căutau. Stiş era la Spitalul de Arşi. Cinci familii au trecut pe la patul lui. Întrebându-se dacă e fiul sau fratele pe care şi ei îl căutau. Când încă era mortul nimănui, câţiva căluguri au anunţat că îl vor înmormânta ei. Trăia la subsolul unei case vechi din centrul Bucureştiului. A fost învăţat de mic să se descurce singur. A fost crescut fără tată, iar acum doi ani i-a murit şi mama.

Era omul sărac, dar mereu gata să ajute! O întâmplare veche, povestită de prieteni, spune totul despre el. Stiş a murit, dar alţii trăiesc datorită lui. Tineri salvaţi de el, în Colectiv. Unii nu au apucat să-şi cunoască salvatorului sau să-i mulţumească.