România a învăţat prea puţin din tragedia care a lăsat 18 copii orfani, în Mureş. O demonstrează, în fiecare minut, şoferii care intră în direct pe Facebook, la volan, punând în pericol zeci de vieţi.

Pentru un astfel de gest inconştient, plătesc acum familiile celor nouă oameni care au murit în accidentul din Ungaria.

Articolul continua dupa recomandari

În dubiţa morţii a fost şi un om care n-ar fi trebuit să urce în acea maşină. Venea din Slovenia, de la muncă. Acasă, îl aşteptau doi copii.

Dorel Tili avea 46 de ani. Venea din Slovenia, unde a muncit pe plantaţiile de hamei, când s-a urcat în microbuzul morţii. O rudă care locuieşte în Germania a văzut totul în direct, pe Facebook. 

Au trecut trei zile de la cumplitul accident. Echipa Observator a făcut un test. Reporterii au intrat pe harta de transmisiuni în direct a Facebook-ului. În mai puţin de zece minute, au găsit 12 şoferi care făceau live - la volan, doar pe şoselele din România. 

Cei mai mulţi ascultă muzică. Alţii doar se uită în camera telefonului şi nu la drum. Printre ei - şi un şofer de tir care circula aproape de graniţa cu Bulgaria spre Ruse.

Lângă Braşov, un tânăr a folosit suportul din bord pentru telefon. Are centura de siguranţă, dar o singură mână pe volan. Şi nu se uită la drum.  

În tot acest timp, sute de oameni au fost puşi în pericol. Din acest motiv, Observator, Observator.tv şi Poliţia Română au iniţiat o petiţie pentru raportarea live-urilor în trafic. "STOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii!"

Până acum s-au strâns peste 17 mii de semnături. Şi numărul lor creşte.

După ce va fi semnată de cât mai mulţi oameni, petiţia va fi trimisă, în mod oficial, către Facebook. Scopul ei este ca transmisiunile live la volan să fie blocate cât mai repede, în urma raportărilor noastre.

Semnează petiţia

Dă like vieţii! Semnează petiţia "STOP live pe Facebook la volan!"​