Un bărbat prins de poliţişti conducând fără permis, a încercat să mituiască doi poliţişti cu suma de 200 de lei, pentru a nu-i face dosar penal.

Cei doi poliţişti au sunat imediat la Direcția Generală Anticorupție, pentru a sesiza mita.

Articolul continua dupa recomandari

Prins fără permis la volan, a încercat să mituiască doi poliţişti cu 200 de lei

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au fost sesizați telefonic de doi polițiști de frontieră din Foltești despre faptul că, în timpul executării misiunii de post control pe raza județului Galați, un bărbat le-a oferit o sumă de bani, pentru a nu i se întocmi dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

"În fapt, echipajul de control format din polițiștii de frontieră a oprit în trafic un bărbat și, cu ocazia verificării documentelor, au constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere eliberat de autoritățile din România, sens în care polițiștii de frontieră i-au comunicat că vor întocmi acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În acest context, după ce a fost condus la sediul sectorului de poliție, bărbatul le-a promis polițiștilor suma de 200 de lei pentru a nu i se întocmi actele de constatare, însă aceștia l-au refuzat și au sesizat D.G.A. – S.J.A. Galați", precizează autorităţile.

Ofițerii S.J.A. Galați s-au deplasat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești și au realizat acțiunea de prindere în flagrant a persoanei în cauză, cu privire la oferirea sumei de 200 de lei.