Polițistul de la Rutieră care a fost prins că lua mită în sediul poliției Sibiu a scăpat de închisoare, el fiind condamnat la 3 ani cu suspendare și la muncă în folosul comunității.

Constantin Crăciun a fost prins în flagrant în timp ce pretindea suma de 2.000 de lei sau 500 de euro pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar.

Articolul continua dupa recomandari

Polițistul a luat mită chiar în biroul său

Polițistul care a luat mită în biroul său a fost condamnat definitiv de Tribunalul Sibiu, la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Apelul făcut de acesta la Curtea de Apel Alba Iulia a fost respins.

”Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul Crăciun Constantin împotriva sentinţei penale nr.84/05 09 2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1784/85/2018. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul apelant Crăciun Constantin la plata parţială a cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 50 de lei”, se arată în soluție.

Polițistul Constantin Crăciun a a fost prins în flagrant în timp ce pretindea suma de 2.000 de lei sau 500 de euro pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea repartizat spre instrumentare.