Guvernul se declară depăşit de haosul de pe piaţa ride-sharing. Chiar vicepremierul Daniel Suciu recunoaşte că statul şi-a încălcat promisiunea de a face o lege clară pentru Uber, Bolt şi Clever. Motivul - e un demers prea dificil. Între timp, continuă vânătoarea şoferilor fără autorizaţie. S-au dat zeci de amenzi numai în Capitală, iar mulţi au rămas şi fără plăcuţe de înmatriculare. Şi preţurile la călătorii s-au triplat. Pentru şoferii amendaţi, Ministrul Transporturilor are un sfat controversat: să dea Poliţia în judecată. 

"Au venit cu o şurubelniţă, mi-au scos numerele de înmatriculare. Mi-au prezentat amenda, am refuzat să o semnez", spune unul dintre şoferii amendaţi pentru ride-sharing.

Articolul continua dupa recomandari

Călătoriile ride-sharing, de cel puţin patru ori mai scumpe

El e doar unul din cei peste 30 de şoferi amendaţi în mai puţin de 24 de ore. Maşina pe care o conducea a rămas acum fără plăcuţele de înmatriculare, după ce poliţiştii l-au tras pe dreapta chiar în timpul unei curse. Şoferul bănuieşte că agenţii au fost anunţaţi chiar de clienţi. 

Vânătoarea şoferilor UBER, BOLT şi CLEVER a continuat toată ziua. Iar asta şi-a făcut rapid efectul. Am urcat şi noi într-o maşină comandată online, în Timişoara. Surpriză, şoferul era fost taximetrist.  

Sunt sute de şoferi care au renunţat la curse, după ce pe internet au început să apară mesaje de avertizare, cu filtrele Poliţiei. Pentru clienţi, asta înseamnă un timp mai lung de aşteptare şi preţuri majorate peste noapte. 

În ultimele 48 de ore preţurile au crescut şi de trei sau patru ori. Un drum de 10 minute care, în mod normal, ar costa în jur de 15 lei a ajuns acum să coste între 47 şi 62 de lei.

Amenzile pentru ride-sharing ajung până la 5.000 de lei

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu interzice aplicaţiile firmelor de transport alternativ. Înlesneşte însă amenzile care pot fi date şoferilor, chiar de la prima abatere. 

În lipsa unei legi care să reglementeze situaţia, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, îi îndemna ieri pe şoferii amendaţi să conteste deciziile în instanţă. Inutil, spun poliţiştii, atât timp cât hotărârea Guvernului este publicată în Monitorul Oficial. 

În plin scandal, vicepremierul Daniel Suciu a admis că situaţia l-a depăşit.

Daniel Suciu, vicepremier: Noi ne-am asumat un termen în luna martie care nu a putut fi pus în aplicare. Dar elaborarea unui astfel de act normativ este extrem de laborioasă şi de grea

Până când va apărea legea pe care o aşteaptă 40 de mii de şoferi din toată ţara, aceştia trebuie să obţină autorizaţii care să ateste că pot transporta persoane. În caz contrar, amenzile ajung până la 5 mii de lei.