A fost petrecere câmpenească la Ciric, în Iaşi unde s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii cu mici, muzică populară şi dans. Deşi evenimentul este organizat an de an de municipalitate pentru cei care muncesc în subordinea ei, oricine a putut veni la distracţie. Mai ales că şi vremea a ţinut cu petrecăreţii.

An de an, Primăria din Iaşi face un cadou celor care muncesc sau au muncit în instituţiile aflate în subordinea ei, o petrecere în toată regula.

Articolul continua dupa recomandari

Mici, bere şi muzică populară, la petrecerea de la Ciric 

Şi cum nu există 1 mai muncitoresc fără mititei care sfârâie pe grătare, meniul a fost unul previzibil. 

Petrecerea care se ţine în fiecare an la Ciric nu este însă una exclusivistă. Oricine vrea să se distreze, e binevenit. 

Mihai Chirică, primar Iaşi: O formă de respect pentru munca pe care o facem de ani de zile pe data de 1 mai ziua internationala a muncii. În afara concertului de muzică populară, sindicatele s-au organizat şi au adus mici şi bere, pe care nu le ţin doar pentru ei ci le împart şi cu ceilalţi pensionari cu care au venit 

Distracţia a ţinut câteva ore şi vremea a ţinut cu petrecăreţii. Când petrecerea s-a terminat, a început furtuna.