Lumea în care trăim și tot ce ne înconjoară este puternic influențat de oameni. Nu există îndoială asupra faptului că fără aceste minți strălucite, lumea ar fi fost incompletă. Oamenii au schimbat neîncetat lumea în care trăim și cu siguranță vor continua să facă acest lucru. Indiferent că au adus o schimbare de bine sau de rău lumii, evoluția civilizațiilor a fost influențată puternic de generațiile anterioare. În timp ce mulți sunt de părere că doar oamenii de știință, astrologii, matematicienii sau filosofii cunoscuți la nivel mondial au adus o contribuție lumii, lucrurile nu stau chiar așa. Fiecare individ poate schimba lumea într-o măsură mai mică sau mai mare, iar acest lucru nu trebuie trecut cu vederea.

Cu toate acestea, când vine vorba de întocmirea unei liste cu persoane influente care și-au pus amprenta asupra lumii, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Având în vedere că de-a lungul timpului au existat nenumărate astfel de persoane, pot fi aleși indivizi care au adus o schimbare pozitivă sau una negativă lumii înconjurătoare. În plus, multe astfel de persoane nici nu apar în vreo scriere a vremii. Așadar, este mult mai facil să se facă o trecere în revistă a acelor personalități care sunt cunoscute pentru contribuțiile aduse oamenilor din punct de vedere tehnologic.

Articolul continua dupa recomandari

Primele invenții ale umanității

Există mulți inventatori de preț și oameni de știință care au reușit să schimbe complet lumea în care trăim. Poate că pare dificil să ne imaginăm o viață fără electricitate, telefon sau alte tehnologii avansate. Totuși, este la fel de important să avem în vedere simplii oameni care au inventat lucrurile banale, așa cum sunt jocurile de societate. Cum lumea nu avea multe metode de divertisment, au apărut tot felul de opțiuni. Acestea erau diferite de la o zonă la alta, dar scopul era același – divertismentul și exersarea spiritului competitiv. În zilele noastre acestea joacă un rol important în societate, iar datorită dezvoltărilor tehnologice există posibilitatea de a juca poker online în orice moment.

Deși în momentul de față o lume fără tehnologie este greu de imaginat, trebuie să ne amintim că fiecare invenție a avut loc treptat. Spre exemplu, poate una dintre cele mai valoroase invenții pentru omenire este roata. Acest element atât de banal joacă un rol esențial în viețile oamenilor. O viață fără roți ar însemna o viață fără mașini, biciclete, trenuri sau alte mijloace de transport, iar acest lucru ar face viața mult mai dificilă și înceată. Din fericire, roata a fost inventată acum 6000 de ani. Una dintre cele mai importante invenții ale umanității era alcătuită din lemn masiv, fiind destul de dificil de manevrat. Roțile cu spițe au apărut mult mai târziu, undeva prin anul 2000 î.Hr.

Avionul cu reacție a lui Henri Coandă

O primă personalitate care a făcut o descoperire foarte utilă urmașilor este Henri Coandă. Cunoscut și sub titulatura de „părintele avionului cu reacție”, marele academician și inginer român a pus bazele „efectului Coandă”. Faptul că a lucrat alături de marele inginer Gustave Eiffel spune multe despre cunoștințele sale.

Coandă a fost prima persoană care a conceput, proiectat, construit de la zero și pilotat un avion cu propulsie prin reacție. Toate acestea aveau loc în anul 1910. Avionul era acoperit cu placaj subțire, având fuselaj de lemn. Cu toate că a lucrat extrem de mult la această machetă, prima încercare de zbor a fost una care nu a avut succes. Coandă a scăpat avionul de sub control, iar acesta s-a lovit de un stâlp.

Totuși, în anul 1934 a obținut brevetul pentru efectul mecanismului fluidelor. Acest efect a revoluționat lumea aerodinamicii. Potrivit acestuia, un jet de fluid (indiferent că este vorba despre un gaz sau lichid) care curge de-a lungul unui perete, are tendința de a adera la acesta.

Inventatorul excentric Nikola Tesla

Vezi 3 imagini în Galerie

Unul dintre cei mai importanți promotori ai electricității comerciale, Nikola Tesla, a rămas în istorie pentru contribuțiile aduse asupra curentului alternativ (AC). În ciuda faptului că era o persoană foarte inteligentă, se spune că Nikola Tesla era un savant excentric. Poate că această relatare a pornit din cauza faptului că inventatorul făcea tot felul de experimente care aveau ca scop preluarea conducerii lumii.

Mintea ingenioasă a croatului mutat în Statele Unite a fost capabilă de multe lucruri. Invențiile sale au șocat lumea de-a dreptul, mai ales că majoritatea dintre acestea erau mult prea avansate din punct de vedere tehnologic pentru acele vremuri. Câteva dintre cele mai cunoscute invenții sunt bobina Tesla, energia electrică fără fir, turbina Tesla, raxele X, radioul sau iluminarea fluorescentă și neonul.

Cu alte cuvinte, putem spune că invențiile lui Tesla au ajutat la dezvoltarea lumii, iar contribuțiile sale sunt folosite la scară largă chiar și în zilele noastre. Testa și-a pus amprenta asupra civilizației moderne prin introducerea electricității în domenii variate.

Alexander Graham Bell și inventarea telefonului

Poate că foarte mulți dintre noi nu pot să conceapă o lume în care nu există posibilitatea de a vorbi la telefon. Pe lângă faptul că nu am avea șansa de a păstra legătura cu alte persoane, în cazul unor situații neprevăzute ar fi foarte dificil să găsim o cale de comunicare rapidă și eficientă. Ei bine, acestea nu mai sunt probleme datorită inventatorului telefonului – Graham Bell. Pe lângă această invenție, Graham a mai fost pasionat și de domeniul medical. În medicină a reușit să perfecționeze felul în care persoanele cu probleme de auz învață să comunice.

Audiologul american de origine scoțiană a brevetat binecunoscutul dispozitiv în anul 1876. La acea vreme undele sonore loveau o diafragmă aflată în transmițător. La acea diafragmă a atașat și un magnet permanent. Un mic detaliu care nu este atât de cunoscut despre inventator este faptul că el nu a avut niciodată abilități tehnice. În ciuda acestui fapt, a avut norocul să dea de Thomas Edison care a fost foarte bucuros să asiste la proiectele sale.

Inventatorul telegrafiei fără fir

Vezi 3 imagini în Galerie

Guglielmo Marconi sau „părintele radioului modern” a fost un important om de știință și întreprinzător care a pus bazele comunicării telegrafice fără fir. Datorită unei descoperiri care a avut loc în secolul al XIX-lea, lumea se bucură în prezent de radio. Invenția considerată ciudată a uimit Londra când a fost prezentată de către Marconi. Aparatul avea capacitatea de a transmite semnale la distanță, fără a fi nevoie de vreun fir.

Deși nu a fost luat în serios de către public, el a continuat să facă experimente. La o distanță de un an reușise deja să transmită semnale pe o distanță de șase kilometri. În anul 1902 aparatul lui putea să transmită unde peste Atlantic. Recunoștința cea mai mare a avut-o în momentul în care i-a pus la dispoziție aparatul președintelui Americii pentru a transmite mesaje regelui Angliei.

Invenția calculatorului lui Alan Turing

Alan Turing a făcut o descoperire care este folosită de către toată planeta în fiecare moment al zilei, indiferent de domeniu. Informaticianul, matematicianul și filosoful Turing a format conceptele de „algoritm” și „computație”, toate acestea cu ajutorul mașinii Turing.

Ingeniozitatea lui a fost de mare ajutor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La acea vreme Turing era reprezentatul secției de transmitere a mesajelor codificate de către Marina Germană. Mulți sunt de părere că datorită lui durata războiului a fost scurtată cu doi ani și a reușit astfel să salveze viețile a milioane de oameni. Alături de o echipă întreagă de oameni pricepuți la criptarea mesajelor, a reușit să descifreze mesajele codificate trimise de către germani. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără calculatorul special configurat pentru acest fel de misiune.

Acesta sunt câteva dintre invențiile care au marcat viața omenirii. Invențiile s-au realizat încă din cele mai vechi timpuri, chiar din momentul în care oamenii au descoperit roata. Ținând cont că tehnologia se dezvoltă considerabil de la o zi la alta, cu siguranță vor mai apărea și alte descoperiri la fel de utile.