Un tânăr care ar fi agresat sexual un copil în drum spre şcoală a fost prins după ce mama băieţelului a cerut ajutor pe Facebook. Poliţiştii au văzut apelul, iar cu ajutorul unor camere de supraveghere, l-au găsit pe suspect în mai puţin de două ore.

Suspectul a fost surprins pe camerele de supraveghere când s-a apropiat de băiatul de 12 ani. Cu rucsacul în spate, copilul era în drum spre şcoală. În plină stradă, bărbatul i-ar fi făcut propuneri indecente. 

Articolul continua dupa recomandari

Daniela, mama băiatului agresat: "Prima oară l-a impins şi a fugit spre şcoală. Astăzi a încercat să-i atingă şi altceva." 

Relaţia apropiată dintre mamă şi fiu a făcut ca părintele să afle imediat că băiatul a fost în pericol. 

Femeia a postat pe Facebook un mesaj în care le-a cerut şi altor părinţi din Buzău să-şi supravegheze atent copiii. Şi a dat alarma în cartier. 

"În minunatul nostru cartier Dorobanţi se află un pedofil! Este blonduţ, are 1.70 şi o aluniţă în barbă! Sper să-l descoperim şi să ajungă unde trebuie, înainte să facă rău!", a fost mesajul mamei băiatului agresat.

Apelul mamei a atras atenţia poliţiei. În doar două ore, suspectul a fost prins şi dus la audieri. A recunoscut că a acostat pe stradă un copil. 

Tânărul are 25 de ani, este de profesie kinetoterapeut, dar nu lucrează. Are dosar penal pentru corupere de minori şi fost internat într-un spital de psihiatrie. Va fi suspus şi unei expertize psihiatrice. 

Un caz asemănător s-a încheiat la Constanţa cu o condamnare la 11 ani de închisoare a unui medic homeopat. Victor Emanuel Boţ îşi agresa pacientele în cabinet. Unele erau fetiţe de şapte sau opt ani.