Dumitru Dan a fost liderul si singurul supravietuitor al unei echipe de romani care a realizat, la inceputul secolului XX, o aventura neegalata nici in zilele noastre.

Povestea incepe undeva in 1907. Patru absolventi de liceu saraci incercau sa-si gaseasca un loc la facultate si in viata. Au trimis scrisori de intentie la Paris si au fost acceptati. Cu bursa. Au plecat pe jos pana acolo.

Articolul continua dupa recomandari

Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu, Paul Parvu si Dumitru Dan. Pentru a se intretine la Paris, studentii nostri organizau mici spectacole de muzica si dansuri populare romanesti. Munceau ca sa traiasca si traiau ca sa invete. Intr-o zi, din cer le-a picat provocarea vietii lor.

“Am auzit prin ziare si prin afise ca societatea franceza Touring Club de France a gasit de cuviinta sa deschida un concurs, care vor sa faca ocolul lumii pe jos”, spunea Dumitru Dan.

Premiul era de 100.000 de franci. Cam jumatate de milion de euro in zilele noastre. S-au inscris 200 de persoane la concurs. Printre ei, patru romani. Planul lor era si cel mai dificil. 100.000 de kilometri in sase ani.

Bucuresti, Ploiesti, Brasov, Cluj, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Hamburg, Copenhaga, Christiania, Stockholm, Sankt Petersburg, Leningrad, Novgorod, Moscova, Tiblisi, Teheran, Bagdad, Damasc, Ierusalim, Cairo.

Traseul continua ca un sarpe pe tot globul. Fugeau de iarna si cautau sa calce prin cat mai multe tari. Mergeau peste 50 de kilometri pe zi. Mergeau chiar si pe vapor. Timp de 10 ore, faceau ture de punte si isi masurau distanta cu un aparat de numarat pasii.

Nu calatoreau doar in spatiu, ci si in timp, catre primele civilizatii. De la vanatorii de capete din Amazon, pana la triburile de bastinasi din Australia.

“Cand ne-am trezit, eram legati de-un copac de maini si de picioare, iar tribul dansa, canta si manca”, povestea aventurierul roman.
Bastinasii s-au imbatat atat de tare cu propria lor bautura, incat au uitat de prizonieri. Acestia s-au eliberat din franghii si au fugit catre noua aventura. Una care se putea intrerupe cu tot cu viata la Shanghai. Acolo, romanii asistau la o nunta imperiala.

Dumitru Dan a pufnit in ras cand a vazut cum erau imbracati mirii si a fost imediat arestat si condamnat la moarte.

Erau scuipati in China, erau priviti ca niste zei in Africa. Au luat cina cu regele Spaniei, au dat mana cu presedintele Americii, au dormit in palatul printului Indiei. Aici a disparut si primul om al echipei.

Mai ramasesera trei. Moartea i-a urmarit si pe crestele alunecoase din China. “Mergeam in sir indian, pe o alee, o sosea cam bombata si pe marginea unei prapastii. Colegul meu Negreanu, mai batran ca mine cu doi ani, a alunecat in prapastie. Deci am ramas numai doi” spunea romanul.

Dupa ce au traversat Alaska, impreuna, Paul a cedat: “Atunci, colegul meu a spus, draga Dane, eu nu mai pot merge. Avea picioarele cangrenate. M-a rugat sa ii incredintez si sa-l las pe caine, Harap, care de fapt al lui era. Am mers cu Parvu si cu catelul 90.000 de kilometri. Si cand ne-am despartit, ne-am despartit foarte tragic, plangand unul de altul, insa ma incuraja: <Du-te, draga Dane, tu! Mergi tu mai departe! Sa nu ne facem tara de ras>”.

Dupa cateva luni, Paul s-a stins intr-un sanatoriu din Florida. Dumitru Dan a aflat vestea pe drum. S-a tinut de cuvant si a continuat aventura. In 1916, cand se apropia de casa, Europa era in plin razboi mondial. Vaporul pe care se afla Dumitru Dan fusese torpilat de un submarin pe Marea Mediterana. Impreuna cu marinarii a reusit sa salveze toti pasagerii si a fost premiat pentru asta. Intr-un final, a debarcat in Salonic.

Mai avea 700 de kilometri pana acasa si a fost arestat: “Au spus ca sunt spion si fara sa ma judece, m-au condamnat la moarte si m-au trimis la Londra”.

Dumitru Dan a fost recunoscut in Londra si trimis inapoi cu scuzele de rigoare. A ajuns in Romania pe 29 martie 1916. Cu doua zile inainte de finalul aventurii. Dupa razboi si-a recuperat si premiul, insa era o singura problema.

100.000 de franci valorau cat 10.000 de franci inainte de razboi. Oricum, asta conta prea putin. Dumitru Dan terminase aventura in care si-a pierdut toti prietenii prin toate colturile lumii. A trait sa-si spuna povestea si a murit la 90 de ani, in 1979. A fost uitat incet, dar sigur, precum rugina roade o cruce de fier la capatul mormantului. Singurul monument inchinat lui Dumitru Dan.