Mii de români petrec Sărbătorile Pascale şi în staţiunile montane. Mulţi dintre ei au ales cazarea la rulotă sau la cort şi mâncarea tradiţională gătită la iarbă verde. Pe Valea Cerbului, lângă Buşteni, în jurul ceaunelor cu ciorbă de berbecuţ sau tochitură, românii au încins şi hore.

În aroma mâncării şi fumul lemnelor, pe muzică de petrecere, s-a dansat minute în şir pe Valea Cerbului. Hora s-a oprit doar când misiunea bucătarilor de serviciu a devenit mai importantă. Deja în ceaun, borşul şi tochitura de berbecuţ au nevoie de atenţie.

Articolul continua dupa recomandari

Turiştii au venit cu ouăle roşii, pastrama şi sarmalele gata-pregătite de acasă. Mielul s-a gătit direct în natură.

Pe Valea Cerbului, de Paşte, tariful este acelaşi ca-n orice zi din an. 10 lei pentru locul de campare. Peste 150 de rulote şi zeci de corturi sunt acum acolo. Cu 600 de lei, o familie îşi asigură mâncarea şi băutura pentru o vacanţă de patru zile.

La un hotel de patru stele din Poiana Braşov, turiştii plătesc de 40 de ori mai mult pentru cazare. Dar aici au totul de-a gata. Pachetul porneşte de la 339 de euro de persoană şi include mic dejun, cine festive cu program artistic, animatori pentru copii, acces gratuit la spa şi transport la slujba de Înviere.

Nicio cameră din hotel nu a rămas fără oaspeţi de Paşte. De altfel, în toată staţiunea Poaiana Braşov, gradul de ocupare este de peste 80%.