Vorbim despre prima pădure privată protejată pe care proprietarul nu vrea să o exploateze, ci să o păstreze cât mai aproape de natural. Uimitor este faptul că profitul ar putea fi la fel de mare, iar avantajele pentru mediu uriaş.

Forever Forest sau Pădurea Veşnică are 500 de hectare, iar omul vine aici doar în vizită. Nu plantează copaci, dar nici nu îi taie, iar animalele trăiesc aşa cum ar trebui: în sălbăticie.

Articolul continua dupa recomandari

În pădurea din Zăbala, judeţul Covasna, tehnologia ajută, nu distruge.

Deşi pare o utopie, o astfel de pădure aduce şi profit. În primul rând prin turism pentru că nu puţini sunt cei care vor să trăiască în mijlocul naturii sălbatice măcar câteva zile.

În plus, turiştii care se vor caza la marginea pădurii pot străbate cărările de munte alături de ranger, fără să se teamă de nimic. Nici măcar de urşii pe care îi pot privi prin ferestrele observatorului contruit în mijlocul pădurii.

În Pădurea de lângă Zăbala trăiesc 12 urşi care găsesc în fiecare zi mâncare lângă observator.

Nu doar proiectul pădurii veşnice este unul inovator, ci şi sistemul prin care oamenii de la marginea pădurii ţin animalele departe.

Tot la marginea pădurii, administratorul deţine şi un conac unde cei dornici să petreacă o vacanţă liniştită în pădurea seculară pot găsi tot ce le trebuie: locuri de cazare, hrană bio şi linişte.