Deşi avem vreme de vară, gândul românilor e la vacanţa de iarnă. Se vede acest lucru în vânzările agenţiilor de turism, care au epuizat deja jumătate din pachetele pentru Crăciun şi Revelion.

Sute de mii de români îşi vor petrece sărbătorile în concediu. Mulţi, peste hotare, unde preţurile le fac concurenţă serioasă celor din ţara noastră. De pildă, un sejur de o săptămână în Italia costă cât unul la un hotel de pe Valea Prahovei.

Articolul continua dupa recomandari

Ofertele de Crăciun și Revelion sunt mai ieftine în octombrie

O atmosferă de poveste cuprinde marile oraşe în prag de sărbători. De la Viena şi Paris, până la Londra şi Berlin, târgurile de Crăciun atrag milioane de turişti din toată lumea. Inclusiv români.

Gabriela Ionescu, studentă: "Găsisem ceva oferte pentru iarnă. Preţurile erau cât de cât ok. Oricum, dacă faci rezervarea înainte cu câteva luni, preţurile sunt mult mai ok"

De exemplu, cu numai câteva zile înainte de Crăciun, patru nopţi de cazare la un hotel de trei stele din Viena pornesc acum de la 150 de euro de persoană. Preţ la care se adaugă încă 100 de euro - costul biletului de avion. Mai avantajos decât în România.

Mădălin Măncilă, director agenţie de turism: "Sunt oferte la 200-300 de euro de persoană şi în România, spre exemplu, dar aici nu la hoteluri de o calitate mai mare de 3 stele şi cu maxim mic dejun"

De Crăciun, mulţi români aleg între schi şi plajă. O săptămână în Antalya, la un hotel de cinci stele, cu toate mesele incluse, acces la piscină, saună şi transfer de la aeroport la hotel costă 3 mii de lei de persoană. În schimb, la doar câţiva metri de Castelul Bran plătim tot atât, pentru cinci nopţi de cazare, la un hotel similar, dar nu all-inclusive. Iar dacă vrem să schiem putem să mergem la Bansko, celebra staţiune bulgărească, unde găsim preţuri chiar mai mici decât în Poiana Braşov.

Corina Enache, director agenție de turism: "La Bansko, putem găsim un pachet de persoană şi cu 250, şi cu 300 de euro, cu cazare cu all-inclusive, pe când în România sunt ceva mai scumpe"

Şi mai scumpe sunt vacanţele de Revelion.

Alexandru Vlădescu, reporter Observator:"Cu 500 de euro, adică puţin peste 2.300 de lei putem să petrecem Revelionul la Roma. Cinci nopţi, la un hotel de patru stele, cu micul dejun inclus. Putem să mergem şi în România, la Sinaia, unde vom petrece tot cinci zile, tot la un hotel de patru stele, dar va trebui să scoatem mai mulţi bani din portofel"

În ţară, Valea Prahovei rămâne regina turismului de iarnă.

Gabriela Peșet, constultant în turism: "Cei care aleg Valea Prahovei o fac pentru că este mai aproape de casă, nu vor să zboare cu avionul, n-au mult timp la dispoziţie şi merg în grup, iar grupul asta vrea"

Agenţiile de turism estimează că peste 350 de mii de români vor merge în vacanţă de Crăciun şi Revelion anul acesta.