Articolul continua dupa recomandari

In numele iubirii, pana si jaful pare o declaratie de dragoste. Ea, o adolescenta de 17 ani, dintr-o familie deosebit de instarita. El, un baiat de cartier, sarac, cu un singur scop in viata - averea.

Iubirea lor cea mare nu era inteleasa de parintii fetei. Presimteau ei ceva. I-a promis dragoste eterna si a cerut-o in casatorie. Adolescenta a acceptat, insa chiar inainte de nunta baiatul i-a explicat ca nu are bani sa intretina o familie. “Acesta spunand ca are o situatie materiala precara ar fi convins-o sa sustraga mai multe bunuri valori si bani din locuinta parintilor sai”, a declarat Emilia Mihai, purtator de cuvant Politia Capitalei.

Tanara a acceptat sa il ajute. Ba chiar ea a intrat in casa sa isi jefuiasca familia. “In data de 15 iunie, s-a imbracat in hainele prietenului ei a intrat in casa de unde a sustras bijuterii si bunuri”, a mai precizat Emilia Mihai.

Din casa si din seif, adolescenta a furat bijuterii, ceasuri si bani. Totul, in valoare de 250 de mii de euro. Nu a uitat sa rascoleasca vila parintilor pentru a crea impresia unui jaf. Afara, fata era asteptata intr-un taxi de logodnicul ei si de un prieten.

Dupa cateva luni, tanarul a plecat in Turcia sa valorifice o parte dintre bijuterii. Asta in timp ce politistii cautau disperati o urma care sa-i duca la spargatori.

In cele peste opt luni de ancheta, tanarul a avut timp sa sparga aproape toti banii - un sfert de milion de euro. Si tot nu s-a casatorit cu iubirea vietii lui. Acum, el este cercetat in libertate pentru furt, in timp ce tanara ar putea scapa de dosarul penal. Parintii au iertat-o oi au retras plangerea.