Victimele agresiunilor în familie sunt printre noi, deşi - de cele mai multe ori - nu ştim acest lucru! Statisticile arată că una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puţin o dată în viaţă. Cu toate acestea, în România, se face prea puțin pentru aceste femei, iar o suedeză a venit decisă să schimbe asta.

Femeia şi-a petrecut jumătate din viaţă în umbra soţului care o agresa fizic şi verbal, aproape în fiecare zi. La început, se limita în a-i reproşa că nu e bună de nimic. Apoi lucrurile s-au agravat.

Articolul continua dupa recomandari

În situaţia ei, sunt mii de femei care sunt abuzate, inclusiv sexual. Şi mai grav este că le e frică să vorbească. Eleonora Pokola poate spune că a avut noroc cu cei doi copii care i-au dat curajul să iasă din acel mediu toxic: "E foarte greu sa constientizezi, trebuie sa ai langa tine oameni pe care sa te poti baza, sa simti acel spijin."

Profilul individului poate fi schiţat încă de la primele semne de violenţă, spun specialiştii.

"Este o traumă adusă organismului. Rezultatele se văd în timp, efectiv se schimbă persoana, nu o recunoaştem. Agresorul, de multe ori are nişte comportamente de nemulţumire , are frustrări, nu este mulţumit în familie sau nu este mulţumit de schimbările legate în societate" spune psihologul Lenke Iuhos. 

În timp ce în România nu există până în acest moment niciun centru de sprijinire a victimelor abuzului în familie, în Suedia sunt aproximativ 900 de locuri care oferă servicii gratuite.