Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în judeţul Argeş la mai multe grupuri infracţionale care ar fi recrutat aproximativ 40 de persoane, între care copii, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice sau cu situaţii materiale precare, pe care le-ar fi obligat să cerşească sau să facă diverse activităţi gospodăreşti în locuinţele suspecţilor, lipsindu-le de libertate şi bătându-le cu pumnii, cu picioarele sau cu biciul. În unele cazuri, victimele era răpite de lângă biserici sau gări sau chiar din locuinţele lor.

Procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi Craiova, fac, miercuri, 40 de percheziţii în comuna Barevoeşti, satul Gămăceşti, din judeţul Argeş, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în trafic de persoane şi trafic de minori.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit DIICOT, în acest dosar a fost începută urmărirea penală faţă de 40 de persoane care vor fi duse la audieri. Poliţia Argeş precizează că în total 90 de persoane sunt vizate în acest dosar.

Acestea sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat. Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situatii materiale precare care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria “prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, arată anchetatorii.

“În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv: să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase”, precizează comunicatul DIICOT.

Anchetatorii susţin că suspecţii aveau mai multe metode prin care îşi forţau victimele să presteze muncile respective, acestea constând în ameninţări repetate şi regulate şi lovituri aplicate cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi diverse obiecte contondente, persoanele vatamate fiind aduse în stare de aservire şi lipsire de libertate în condiţiile in care acestea erau supravegheate permanent de catre membrii grupurilor.

“De cele mai multe ori victimele nu primeau mâncare iar cand primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanţuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopţii pentru ca acestea să nu poată fugi iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbrăcate complet şi udate alternativ cu apa rece şi caldă; erau legate de mâini şi picioare şi puse sa mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecţilor, li se arunca mâncarea pe jos, etc). Există suspiciunea că unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual”, mai arată DIICOT.

sursa: news.ro