Pe şantierele de autostrăzi din România, se face inspecţie cu drona. Termenele se amână de la un an la altul, iar Compania de Drumuri vrea să ştie de ce. Aşa că azi a numărat, la propriu, muncitorii. Din văzduh. Haideţi să vedem şi noi. Unul, doi, trei. nouă muncitori lucrează la armătura unui pod întreg.

La câţiva kilometri de Ministerul Transporturilor, se construiesc ultimii 6 kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti.

Articolul continua dupa recomandari

Lucrarea costă 120 de milioane de lei, cu tot cu poduri, ieşiri şi intrări, toalete şi parcări. Am făcut o vizită. În plină vară, pe şantier, câţiva muncitori lucrează plictisiţi. Unii stau, alţii dau la lopată sau cu vopsea. 

Specialiştii de la Compania de Drumuri îi spionează pe constructori cu o dronă super perfomantă, pentru care au plătit în jur de 20.000 de euro. Acum vor înălţa drona pe deasupra autostrăzii Bucureşti-Ploieşti pentru a vedea care este stadiul lucrărilor şi câţi muncitori au fost mobilizaţi.

Constructorul a refuzat să ofere un punct de vedere oficial, dar a transmis că pe şantier se află 120 de muncitori, 50 ar fi trebuit să se ocupe doar de fier. Iar lucrarea ar trebui să fie gata la finalul lunii august, după ce termenul a fost amânat de vreo 3 ori.

Reporterii Observator au ajuns şi pe Centura Capitalei. Porţiunea dintre Chitila şi Chiajna e în şantier de 7 ani. Câţiva muncitori vin, se uită şi pleacă. Constructorul spune că sunt probleme cu exproprierile.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: "Am preferat să dăm drumul la circulaţie ca oamenii să aibă un minim confort, da în acelaşi timp, dar constructorul nu poate continua lucrările, această bucată nu are un statut clar pentru a se interveni pentru trotuare, parcări şi lărgirea unor benzi."

La cum merg lucrurile nu este de mirare că într-un an şi jumătate a fost deschisă doar o bucată de 15 km de şosea de mare viteză pe autostrada Lugoj-Deva, între Traian Vuia şi Margina.

România are în premieră şi trei bucăţi de autostradă gata. Două sunt pe Sebeş-Turda, de la Aiud la Decea şi de la Decea în Turda. Iar una este pe autostrada Transilvania, repectiv Gilău Nădăşelui.

Primele două nu pot fi deschise încă traficului pentru că lucrările au fost făcute prost şi constructorii mai au de reparat.

Iar, ultima nu are un pod de legătură. În lucru mai este autostrada Lugoj-Deva care are diferite loturi gată între 67% şi 95%. Sunt porţiuni pe care se lucrează şi de 7 ani.