Munca e brăţară de aur, dar banul o înnobilează. Asta par să gândească muncitorii zilieri care nu mişcă un deget fără 150 de lei, transport asigurat, două mese, ţigări şi băutură. Tarifele s-au triplat faţă de anii trecuţi. În timp ce birturile din sate sunt pline, la oficiile pentru forţele de muncă bate vântul.

În centrul Bucureştiului, la prima oră, găsim câţiva muncitori cărora le propunem să ne ajute să culegem via. 

Articolul continua dupa recomandari

De la început, ne spun că este muncă pentru patru bărbaţi. Şi nu pot termina într-o singură zi. În schimb, pretenţiile sunt mari, printre care 150 de lei la zi, mâncare şi un pachet de ţigări, la prânz şi seara la plecare. 

Doar pentru a plăti şi transporta muncitorii trebuie să scoatem din buzunar peste 1.600 de lei. Încercăm să facem economie şi căutăm alte oferte.

Pentru câteva zeci de lei pe zi, ca în anii trecuţi, nimeni nu mai munceşte. 

În anii trecuţi era 50, 60, 70 de lei. Nu mai e! La mine, dacă o iau la curăţenie la bloc sau la curte la mama... Pentru câteva ore, un milion (n.r. 100 de lei), spun oamenii.

La agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din oraşul Bolintin-Vale, bate vântul, deşi oferte sunt. Schimbăm scenariul şi căutăm bărbaţi care să ne ajute să demolăm o casă bătrânească. Tariful este acelaşi. 

Unul şi jumătate (n.r. 150 e lei) şi ţigări. Un suc dacă e... Dacă vrei, nu te obligă nimeni, aşa negociază oamenii pentru o zi de muncă.

În satul Potârnichea din judeţul Constanţa, pretenţiile sunt mai mici decât în Capitală. Cheful de muncă este acelaşi. 

Stelian Gheorghe - primar Topraisar: Sunt oameni care refuza anumite locuri de munca, dar în același timp, nu vin sa ceara sprijinul la primărie la ajutorul social. O parte din ei se mulțumesc cu ce au și asta e automultumirea.

Conform legii, persoanele care nu au un job şi refuză chiar şi o singură dată oferta celor de la forţele de muncă vor pierde şi ajutorul social, şi şomajul.