Una dintre cele mai simple reguli din lumea afacerilor este aceea că un client mulțumit va reveni de fiecare dată, indiferent de așteptările pe care le are atunci când intră într-un restaurant. Evident, orice manager își dorește o experiență cât mai plăcută pentru consumatori, însă nu este întotdeauna ușor să înțelegi comportamentul acestora pentru a le oferi exact lucrurile de care au nevoie.

Potrivit statisticilor, mai bine de jumătate din totalul localurilor nou deschise eșuează în primul an de funcționare, în timp ce peste 70% se închid în primii cinci ani de activitate. Calitatea serviciilor și a personalului reprezintă caracteristicile principale care răspund dorințelor clienților, însă experiența lor include trei dimensiuni diferite, respectiv senzorială, emoțională și socială. Am putea spune că un restaurant creează mai degrabă amintiri, astfel că dacă îți dorești să îmbunătățești acțiunile clienților tăi ia în considerare aspectele prezentate mai jos.

Articolul continua dupa recomandari

1. Creează un ambient atractiv

Ghidat de zicala “Prima impresie contează”, proprietarul unui restaurant trebuie să realizeze un ambient atractiv și confortabil. Un decor plăcut, spațiul curat și frumos amenajat vor face clienții să se simtă în largul lor. Acordă atenție culorilor și elementelor decorative, accentuează anumite zone, dar păstrează și spații intime, însă îmbină totul elegant pentru a menține armonia vizuală. Nu uita că detaliile fac diferența, așa că ia în considerare modul în care clienții tăi vor servi preparatele culinare. Asortează farfuriile și paharele cu tacâmurile pentru a pune în valoare meniul restaurantului și ca să scoți în evidență rafinamentul întregului spațiu.

2. Angajează oameni de calitate

Atitudinea prietenoasă a angajaților este mult mai apreciată decât eficiența lor. Pentru a îmbunătăți experiența clienților este necesar să știi că oamenii reprezintă o resursă esențială pentru bunul mers al restaurantului. Prin urmare, atunci când recrutezi personal, mizează mai degrabă pe caracterul și starea de spirit a candidaților și mai puțin pe eficiența sau rapiditatea lor în îndeplinirea sarcinilor.   

3. Investește în tehnologie

Activitatea într-un restaurant este extrem de solicitantă pentru angajați, dat fiind volumul ridicat de lucru și interacțiunea constantă cu oameni diferiți. Însă, pentru că aceștia creează o legătură între locație și client, este important să le asiguri cele mai bune condiții pentru a-și duce la bun sfârșit orice sarcină. Inovațiile tehnologice îți pot transforma afacerea. De pildă, un soft pentru gestiunea unui restaurant este ideal pentru administrarea datelor, a rapoartelor, plăților și resurselor umane. Totodată, un astfel de instrument furnizat de freyapos.ro poate fi util și pentru marketing, integrarea unui sistem happy hour sau fidelizare, contribuind activ la satisfacția clienților. În plus, un astfel de soft te ajută să ai o viziune completă asupra business-ului și să eficientizezi întreaga activitate.

4. Cunoaște-ți publicul țintă

Pentru a oferi consumatorilor o experiență personalizată este necesar să îți cunoști publicul țintă și să te adaptezi cerințelor acestuia. Ideea că orice persoană poate deveni clientul restaurantului tău este nerealistă, deoarece oamenii au interese și opinii diferite. Prin urmare, asigură-te că identifici corect ceea ce îi caracterizează pe consumatorii tăi și caută variante prin care să te poți apropia cât mai mult de ei. Un restaurant dintr-o zonă de birouri va avea o politică diferită față de unul din centrul orașului în ceea ce privește satisfacerea dorințelor clienților. Cunoscându-ți publicul țintă, vei avea posibilitatea de a adapta meniul, prețurile, decorul sau atmosfera din restaurant.

5. Pune accent pe calitatea și cantitatea preparatelor

Meniul reprezintă cartea de vizită a restaurantului tău. Nu este de ajuns un decor inedit și o atmosferă de vis pentru a oferi satisfacție clientului, ci și de o mâncare extraordinară. Cei mai mulți dintre consumatori își doresc preparate proaspete, gustoase, în cantități mari și la prețuri rezonabile. Fiind pilonul central al restaurantului, încearcă să aduci un suflu nou meniului dacă știi deja ce îi atrage pe clienți și cu ce preparate culinare rezonează.

6. Mizează pe ofertele speciale

Trebuie să știi că într-un domeniu atât de popular, ceea ce iese în evidență va fi întotdeauna reținut. Ca să le oferi clienților o experiență cât mai plăcută, este esențial să profiți de orice oportunitate pentru a crea un moment ușor de memorat și care va crește satisfacția consumatorului. De pildă, un bilet de mulțumire adus împreună cu nota de plată sau un mic desert oferit în mod gratuit au puterea de a schimba părerea clienților.

7. Acceptă feedback-ul clienților și ține cont de el

În mod clar, vei primi și păreri negative din partea clienților chiar dacă ți se pare că totul este perfect. Este dificil să fii pe placul tuturor, însă ține cont de opiniile prezentate și încearcă să le demonstrezi consumatorilor că părerile sunt importante și își pun amprenta asupra experienței lor viitoare în restaurantul tău.

Un client fericit reprezintă cea mai bună reclamă, așa că încearcă să vii în întâmpinarea nevoilor consumatorilor pentru a putea oferi o experiență excelentă de customer service. Acordă atenție fiecărui detaliu în unitatea pe care o administrezi și urmează o abordare riguroasă, bazată pe analiză, pentru a îmbunătăți constant serviciile oferite.