Construit pentru un milion de persoane, Bucureştiul a ajuns să fie sufocat de peste patru milioane de oameni. Jumătate au domiciliul aici, ceilalţi sunt veniţi din restul ţării la muncă sau la studii. În Capitală sunt cele mai multe joburi şi cele mai mari salarii. Totul vine însă cu un cost. La orele de vârf, oraşul pur şi simplu se blochează.

Capitala României se află pe locul 5 într-un top al oraşelor cu cel mai aglomerat trafic din lume. La orele de vârf, blocajele de pe arterele importante sunt mai mari decât în Mexico City, Mumbai, Moscova sau Bangkok. 

Articolul continua dupa recomandari

Sorin Chiriţă, City Manager Primăria Bucureşti: Bucureştiul este dezvoltat pe verticală, spre deosebire de alte metropole care au dezvoltare pe orizontală. Asta înseamnă că avem populaţie numeroasă pe o suprafaţă destul de mică. Problema principală a acestei populaţii este mobilitatea 

Mai ales că, după Revoluţie, au apărut sute de mii de noi locuinţe, iar câmpurile de la marginea Capitalei s-au transformat în cartiere rezidenţiale, fără să se dezvolte însă suficient şi infrastructura rutieră. 

Suntem în zona Crângaşi, locul unde acum 35 de ani nu exista nimic, decât blocul de pe care filmăm. Nu exista nici măcar lacul Morii, care a apărut în 1986, iar de jur împrejur era câmp deschis. 

Cu timpul, au apărut primele case, şcoli, blocuri, cartiere şi apoi ansambluri rezidenţiale. Avem în faţă dovada dezvoltării Capitalei din ultimele trei decenii. Un teren viran care a atras ca un magnet investitorii imobiliari.

Oraşul a fost proiectat pentru un milion de oameni, dar a ajuns să primească de patru ori mai mulţi. Pentru că valuri de angajaţi ajung în fiecare dimineaţă în Bucureşti, atraşi de cele mai mari salarii din ţară.  

3.763 lei este venitul mediu în Capitală, faţă de nici 3.000 de lei, cât e în restul României.

Sorin Chiriţă, City Manager Primăria Bucureşti: Vorbim de aproximativ patru milioane de locuitori, indiferent că sunt cu domiciliul stabilit aici sau nu, că sunt studenţi sau că îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti 

Autorităţile au planuri mari pentru următorii 20 de ani. Bucureştiul ar trebui să înglobeze localităţile limitrofe şi să se transforme într-o metropolă cu peste cinci milioane de locuitori. 

Pentru asta, ar trebui dezvoltate reţelele Metrorex şi STB şi modernizată calea ferată care înconjoară Capitala. E nevoie şi de o autostradă de centură. Pe hârtie, totul arată bine. În realitate...

În plus, ar fi nevoie şi de modernizări majore la reţeaua de termoficare şi cea de apă-canal, unde conductele sunt vechi şi de 50 de ani.